Biserica Sfântul Mercurie din Capitală își va cinsti ocrotitorul

Biserica Ortodoxă îi cintește vineri, 25 noiembrie 2016, pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina și pe Sfântul Mare Mucenic Mercurie. Între lăcașurile de cult care au pe unul dintre acești sfinți drept ocrotitori se află și Biserica Sfântul Mare Mucenic Mercurie din Protoieria III Capitală, ne-a precizat părintele Paul Lepădatu, parohul bisericii.

Manifstările prilejuite de hramul locașului de cult vor debuta joi, 24 noiembrie 2016, când va avea loc procesiunea cu un fragment din moaștele Sfântului Mare Mucenic Mercurie. În continuare, va fi oficiată slujba Vecerniei și a Litiei de un sobor de preoți .

Credincioșii bucureșteni vor avea ocazia să aducă cinstire sfintelor moaște, ale Sfântului Mercurie, ce vor fi așezate într-un baldachin special amenajat în curtea bisericii.

Sărbătoarea Sfântului Mercurie va continua vineri, 25 noiembrie 2016, când va fi oficiată Sfânta Liturghie.

 ***

Sfântul Mare Mucenic Mercurie a trăit în timpul împăraților Deciu (249-251) și Valerian (251-260), când aceștia porniseră persecuțiile împotriva creștinilor. Mercurie făcea parte din legiunea Martenses (adică a zeului Marte), sub conducerea generalului Saturnin din Armenia Mare. În acea vreme, imperiul era încercat de năvălirile barbarilor. Mercurie s-a remarcat în acele lupte prin faptele sale de vitejie, încât împăratul Deciu l-a chemat și i-a oferit daruri multe, avansându-l chiar general. La câteva zile după aceea, împăratul Deciu l-a pus să jertfească zeilor drept mulțumire. Însă Sfântul Mercurie a refuzat, mărturisindu-l pe Hristos. În urma mărturisiri sale, Mercurie a suferit moarte martirică.

Comentarii Facebook


Știri recente