Biserica Sfântul Gheorghe – Vechi din Ploiești, lăcașul plăieșilor lui Mihai Viteazul

Biserica „Sfântul Gheorghe” – Vechi din Ploiești, de pe Bulevardul Independenței, reprezintă o pagină vie din trecutul urbei prahovene și din istoria Țării Românești. Înălțată și refăcută de mai multe ori în decursul celor peste patru secole de existență, biserica mărturisește prin prezența ei discretă că dăinuirea unui lucru sfânt nu se face decât prin sacrificiul și răbdarea celor care îl iubesc.

Lăcașul de rugăciune închinat Sfântului Gheorghe din centrul Ploieștiului a jucat un rol important în configurarea orașului prahovean, de vreme ce în 1753 se menționa existența Mahalalei „Sfântul Gheorghe” – Vechi. Istoricul arată că începuturile unui lăcaș de rugăciune pe aceste locuri au fost pe la anul 1600. Biserica inițială a fost înălțată de plăieșii lui Mihai Viteazul (1593-1601) care apărau granița de pe munte a Țării Românești. Biserica Plăieșilor sau Biserica Veche, așa cum era numită, a fost construită din bârne de lemn, iar drumul din fața ei a purtat multă vreme numele Strada Plăieșilor, ceea ce înseamnă că la 1600 lăcașul exista. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, un negustor cu stare, pe nume Gheorghe Tudor-Simigiu, a ridicat în locul bisericii de lemn o nouă biserică din zid închinată Sfântului Gheorghe. Vechiul hram, „Duminica Tuturor Sfinților”, a fost păstrat și el. Între anii 1830 și 1832, credincioșii prahoveni au rezidit lăcașul, care era mic pentru nevoile parohiei. Noua biserică din cărămidă avea formă de cruce, o turlă mare de lemn pe naos și două turle mai mici în față, învelite cu șindrilă. Pe la 1862, lăcașul a fost învelit cu tablă pe cheltuiala a doi negustori din Brașov, care au dăruit și policandrul mare, împreună cu două sfeșnice de alamă. În 1887, Primăria Ploiești a făcut o reparație generală, așezându-se cu această ocazie pardoseala din piatră. În pofida acestor reparații, la sfârșitul anilor 1930, biserica era într-o stare proastă, așa că, între 1939 și 1942, s-a făcut o restaurare generală după planurile arhitectului Sterie Becu. S-au păstrat numai temelia și zidul exterior până deasupra ferestrelor, biserica fiind ridicată complet, de data aceasta cu o singură turlă din zid. Pardoseala din piatră a fost înlocuită cu plăci albe de mozaic și au fost aduse strane sculptate din lemn de stejar.

Afectată de cutremur și bombardamente

Frumusețea noii biserici a fost afectată de cutremurul din 1940, care a produs stricăciuni mari și, ca urmare, în anii următori, turla a fost refăcută, la fel și coloanele pridvorului, care se năruiseră. Lăcașul a mai suferit stricăciuni și în anul 1944, când aviația americană a bombardat rafinăriile de lângă Ploiești și orașul. O bombă a căzut chiar lângă biserică. Stricăciunile au fost remediate în timp record, astfel încât, în 1946, biserica a fost resfințită.

Lăcașul este impunător: 32 de metri lungime, 23 de metri înălțime, 9 metri lățime, cu 14 metri în zona absidelor. Intrarea se face printr-un pridvor cu trei arcade trilobate pe stâlpi puternici din beton armat, într-un pronaos alungit, despărțit în două părți cu un perete de trei arcade pe stâlpi de lemn de stejar frumos sculptați, încoronat la nivelul corului de o balustradă din scândură de stejar, traforată cu motive geometrice. Acest perete de împărțire a pronaosului împreună cu tavanul de lemn de sub cor reprezintă o interesantă interferență a arhitecturii populare cu arhitectura religioasă a epocii respective. Pictura bisericii afectate în urma cutremurelor din 1977 și 1986 a fost restaurată după anul 1995 prin strădania părintelui paroh Gheorghe Gugu și cu sprijinul unor donatori și al enoriașilor.

La școala parohială a învățat Ion Luca Caragiale

O altă pagină de istorie petrecută la Biserica „Sfântul Gheorghe” – Vechi din Ploiești este legată de dramaturgul român Ion Luca Caragiale, care a învățat în clasa I primară în școala care a funcționat o vreme în casa parohială. În cartea de aur a parohiei se păstrează câteva poze de la vizita vrednicului de pomenire patriarh Justinian al României, din 12 iunie 1972, precum și o însemnare a acestuia legată de starea Bisericii „Sfântul Gheroghe” – Vechi din Ploiești. Unul din elementele interesante ale parohiei este clopotnița din vecinătatea bisericii. Amplasamentul acesteia pe altă direcție decât actuala biserică a condus la ipoteza că este posibil ca biserica de la 1.600 să se fi aflat în vecinătatea clopotniței, pe locul actualei case parohiale. Clopotnița are formă octogonală, cu latura de 2 metri și înălțimea de 13 metri, până la cornișă. Originalitatea acestui monument constă în forma întâlnită rar în arhitectura românească, precum și în decorația sa exterioară și în forma cupolei. Decorația de exterior o formează împărțirea suprafețelor în trei registre orizontale, din care cel al soclului este mai redus, precum și o împărțire pe verticală, în panouri, pilaștri si profilații de influență neoclasică, elemente caracteristice în construcțiile importante din prima jumătate a secolului XIX. În curtea bisericii se mai găsesc astăzi și capiteluri sculptate în piatră, care au decorat fațada celebrului Liceu „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești. Clădirea instituției de învățământ a fost avariată și ea de bombardamentele din 1944. Capitelurile sculptate poartă sigla veche a liceului, dar se pare că, după unii istorici, acestea ar fi de apartenență mai veche, provenind de la un palat domnesc care ar fi fost în vecinătatea bisericii și de la care au fost luate și refolosite în secolul XIX, când a fost ridicată clădirea liceului. (Articol semnat de Marius Nedelcu și publicat în „Ziarul Lumina” din data de 27 septembrie 2013)

Comentarii Facebook


Știri recente