Biserica Ortodoxă Rusă: Persecuţiile din timpul comunismului

Biserica Ortodoxă Rusă a suferit multe prigoane în timpul regimului comunist. Persecuţiile au început imediat după instalarea regimului bolşevic, în anul 1917.

În 20 ianuarie 1918, Consiliul Comisarilor Poporului, organul conducător al Rusiei Sovietice, a emis decretul separării Bisericii de stat şi al separării şcolii de Biserică. Prin acest act se interzicea orice participare a Bisericii la viaţa statului şi educația religioasă în şcolile naţionale şi private. De asemenea, Biserica pierdea orice drept de proprietate, chiar şi asupra lăcaşurilor de cult. Scopul acestor manevre era, după opinia lui J. Meyendorff, „distrugerea prin forţă a structurii Bisericii”.

Lupta statului bolşevic cu religia este confirmată de constituţiile succesive ale URSS din 1918, 1929 şi 1936. În linii generale, rostul Bisericii a fost redus la un rol exclusiv liturgic, menit să satisfacă convingerile religioase ale credincioşilor, tolerate cu „generozitate” de către stat, în numele libertăţii de opinie, dar pe care nu înceta să le demaşte ca fiind iluzii, la care, treptat, oamenii vor renunţa.

Marea foamete din 1921-1922 a constituit un nou moment de acţiune împotriva Bisericii Ortodoxe Ruse. Guvernul emite un decret prin care au fost confiscate toate obiectele valoroase din patrimoniul bisericilor. Pentru a evita dispariţia unui imens patrimoniu cultural, patriarhul rus de atunci, Sfântul Tihon, a făcut un apel ca acelea utilizate in mod nemijlocit la actul liturgic să fie păstrate, valoarea lor urmând să fie răscumpărată de credincioşi. Guvernul s-a folosit de acest lucru ca pretext pentru a declanşa o campanie în masă împotriva Bisericii, acuzând-o de reacţionarism şi de refuzul de a ajuta pe cei aflaţi în suferinţă.  Guvernul sovietic a trecut la o cruntă represiune, principalii ierarhi, în frunte cu patriarhul, fiind arestaţi.

Ameninţată distrugerea completă, Biserica nu şi-a putut continua opoziţia faţă de abuzurile puterii bolşevice. În condiţiile în care, după războiul civil, politica antireligioasă şi anticlericală a luat o amploare nemaivăzută până atunci, Sfântul Patriarh Tihon a fost nevoit să accepte o serie de compromisuri, în speranţa îmbunătăţirii condiţiilor de existenţă ale Bisericii în statul bolşevic.

Odată cu venirea lui Stalin la conducerea Rusiei sovietice, persecuţia îndreptată împotriva Bisericii a continuat. În această perioadă grea pentru Biserica Ortodoxă Rusă, a fost interzisă publicarea de literatură religioasă, au fost omorâţi sau încarceraţi o mare parte dintre episcopii şi clericii ortodocşi, Biserica nemaiavând acces la viaţa publică. Arestările de clerici şi măsurile represive împotriva Bisericii s-au intensificat după anul 1935. În perioada 1937-1939 a fost nimicit aproape tot corpul episcopal al Bisericii Ortodoxe Ruse. În preajma anului 1939 existau mai puţin de 100 de parohii în funcţiune, doar patru episcopi şi patru arhierei-vicari, care au continuat să-şi desfăşoare clandestin activităţile religioase.

În timpul guvernării staliniste, cea mai mare parte a bisericilor au fost demolate sau au fost profanate,  lăcaşurile primind alte întrebuinţări. Peste 50.000 de preoţi au fost executaţi sau trimişi în lagăre de muncă, în special în perioada marilor epurări din 1936-1937.

În 1939 mai erau în libertate numai patru mitropoliţi şi câţiva episcopi care activau ca preoţi de parohie. Declanşarea atacului german asupra URSS a schimbat această situaţie, Stalin ştiind să se folosească cu abilitate de formidabila influenţă pe care Biserica încă o deţinea în rândurile poporului, lucru dovedit chiar din data de 22 iunie 1941, când mitropolitul Serghie adresează un mesaj patriotic poporului rus. Slujbele religioase şi pastoralele ierarhilor au avut un rol important în mobilizarea poporului în lupta împotriva nazismului, oamenii răspunzând necondiţionat la chemările Bisericii.

În data de 1 iulie 1957, cele 73 eparhii ale Bisericii Ortodoxe Ruse din U.R.S.S. erau păstorite de 7 mitropoliţi, 37 arhiepiscopi şi 29 episcopi. Mulţi episcopi şi clerici care petrecuseră vreme îndelungată în exil s-au reîntors în patrie în cursul ultimilor ani ai regimului comunist.

Începând cu anul 1988 propaganda antireligioasă a încetat treptat, Biserica recăpătându-şi într-o anumită măsură dreptul de manifestare publică. Pentru prima oară în Uniunea Sovietică, credincioşii au putut urmări la televizor transmisiuni în direct ale slujbelor din cele mai importante catedrale ale ţării.

După căderea comunismului şi destrămarea U.R.S.S. (1991), Biserica Rusă avea să devină treptat un factor activ al vieţii sociale şi culturale.

Poate încă două paragrafe despre renașterea Bisericii, eventuala canonizare a martirilor din timpul comunismului.

Surse :

  • Volumul: Autocefalie şi Comuniune, Ed. Basilica, 2010.
  • Biserica Ortodoxă Rusă – OrthodoxWiki website
  • Avatarurile Ortodoxiei ruse în perioada 1917-1948 – Articol Ziarul Lumina din 12 decembrie 2009.

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente