Biserica „Înălțarea Domnului” din mun. Giurgiu și-a sărbătorit hramul

La 29 mai 2014 când Biserica Ortodoxă Română sărbătorește Înălțarea Domnului, în toate bisericile și mănăstirile din cuprinsul Eparhiei Giurgiului au fost pomeniți eroii, ostașii și luptătorii români din toate timpurile și din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței strămoșești, pentru întregirea neamului, libertatea și demnitatea poporului român.

De asemenea, eroii neamului au fost cinstiți în mod deosebit și în Biserica „Înălțarea Domnului” din mun. Giurgiu care și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, numeroși credincioși au luat parte la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, de părintele Consilier Marian Ciocănel, alături de un sobor de preoți. În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, Preacucernicia Sa a explicat celor prezenți semnificația teologică a slăvitului praznic al Înălțării Domnului care constituie o nouă mărturie că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.

La finalul Sfintei Liturghii, potrivit episcopiagiurgiului.ro, părintele Sabin Mâț, Protopop de Giurgiu și paroh al bisericii, a mulțumit tuturor pentru prezența la acest moment important din viața parohiei.

În continuare a fost oficiată o slujbă de pomenire a eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate, apărarea țării și întregirea neamului. Slujba parastasului a fost precedată de o ceremonie de depunere de coroane și jerbe de flori la Mausoleul Eroilor din curtea bisericii.

La eveniment au luat parte oficialități centrale și locale, precum și reprezentanți ai veteranilor de război și ai partidelor politice, ai Jandarmeriei Române, IPJ, SRI și șefi ai instituțiilor descentralizate ale statului.

Comentarii Facebook


Știri recente