Biserica din localitatea vrânceană Burca a fost sfințită

Biserica din localitatea vrânceană Burca a fost sfințită duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.

Lăcașul de cult are hramul „Adormirea Maicii Domnului”, scrie Eparhia Buzăului şi Vrancei pe site-ul oficial.

După târnosirea bisericii prin stropirea cu apă sfințită și prin ungerea cu Sfântul și Marele Mir, atât la exterior, cât și la interior, Arhiepiscopul Ciprian a oficiat Sfânta Liturghie.

La final, ierarhul a binecuvântat așezământul social al parohiei care cuprinde o capelă mortuară și o sală de prăznuire.

În semn de apreciere pentru activitatea misionarp, preotul paroh Ion Badiu a fost ridicat de Părintele Arhiepiscop la rangul de iconom stavrofor.

Totodată, persoanele care au sprijinit restaurarea sfântului lăcaș au primit diplome de vrednicie şi icoane.

Biserica Parohiei Burca a fost construită în anul 1927, pe temelia unei biserici mai vechi.

În ultimii 30 de ani, prin strădania actualului paroh, ajutat enoriași, s-au efectuat ample lucrări de restaurare.

Foto Credit: Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei

Comentarii Facebook


Știri recente