Biserica alături de cei nevoiaşi

În perioada octombrie – decembrie 2014, în Episcopia Sloboziei și Călărașilor, conform rapoartelor de activitate înaintate de către Birourile de asistență socială din cadrul protopopiatelor din Eparhie către Sectorul Social – Misionar, 340 de parohii și capele au desfășurat activități sociale în cadrul cărora au oferit sprijin material și financiar în valoare totală de 572.467 lei pentru următoarele categorii de beneficiari: 14.716 copii aflați în situații de risc, 1.929 persoane vârstnice, 7.637 persoane aflate în dificultate, 2.600 familii aflate în dificultate, 80 de persoane cu dizabilități, 555 de elevi și studenți și 208 deținuți.

De asemenea la nivelul parohiilor din Eparhia noastră în perioada Postului Naşterii Domnului, au fost colectate: suma 56.927 lei, 2.154 kg produse agricole, 20.026 kg produse alimentare, rechizite şcolare în valoare de 4.800 lei, 5.953 kg de îmbrăcăminte şi medicamente în valoare de 7.103 lei, care au fost distribuite unui număr de 2.471 familii, 2.310 adulţi şi 5.501 copii.

Potrivit sf-esc.ro, la nivel de protopopiate situația este următoarea:

Protopopiatul Slobozia: 70 de parohii au raportat implicarea în activități sociale oferind sprijin material și financiar pentru 4.183 copii, 235 persoane vârstnice, 1.235 persoane aflate în dificultate, 603 familii aflate în dificultate, 2 persoane cu dizabilități, 11 elevi şi studenţi și 208 deținuți, în valoare totală de 133.761 lei (colecte, donații, cutia milei și sponsorizări);

În cadrul colectei organizate de către unităţile de cult, ca urmare a Pastoralei Sfântului Sinod cu prilejul Anului omagial Euharistic și Anului comemorativ al Sfinților Brâncoveni, au fost colectate: suma de 7.417 lei, 2.333 kg produse alimentare, 1.600 kg îmbrăcăminte, 1.121 lei medicamente, care au fost distribuite la 501 familii, 395 adulţi şi 1.675 copii.

Protopopiatul Fetești: 41 de parohii au raportat, implicarea în activități sociale oferind sprijin material și financiar pentru 1.028 copii, 277 persoane vârstnice, 294 persoane aflate în dificultate, 171 de familii aflate în dificultate, 72 persoane cu dizabilități şi alte categorii 5, în valoare totală de 44.849 lei (colecte, donații și sponsorizări);

În cadrul colectei organizate de către unităţile de cult, ca urmare a Pastoralei Sfântului Sinod cu prilejul Anului omagial Euharistic și Anului comemorativ al Sfinților Brâncoveni, au fost colectate: suma de 12.669 lei, 181 kg produse alimentare, care au fost distribuite la 87 familii, 179 adulţi şi 221 copii.

Protopopiatul Urziceni: 68 de parohii au raportat implicarea în activități sociale, oferind sprijin material și financiar pentru 2.462 copii, 657 persoane vârstnice, 679 persoane aflate în dificultate, 418 familii aflate în dificultate şi 452 alte categorii, în valoare totală de 94.230 lei (colecte, donații și sponsorizări);

În cadrul colectei organizate de către unităţile de cult, ca urmare a Pastoralei Sfântului Sinod cu prilejul Anului omagial Euharistic și Anului comemorativ al Sfinților Brâncoveni, au fost colectate: suma de 1.508 lei, 1.410 kg produse agricole, 2.525 kg produse alimentare, 1.220 lei rechizite şcolare, 926 kg îmbrăcăminte, 1.422 lei medicamente, care au fost distribuite la 286 familii, 232 adulţi şi 558 copii.

Protopopiatul Călărași: 56 de parohii au raportat implicarea în activități sociale oferind sprijin material și financiar pentru 2.540 copii, 391 de persoane vârstnice, 3.128 persoane aflate în dificultate, 695 de familii aflate în dificultate, 28 alte categorii (elevi, studenți), în valoare totală de 143.759 lei (colecte, donații și sponsorizări);

În cadrul colectei organizate de către unităţile de cult, ca urmare a Pastoralei Sfântului Sinod cu prilejul Anului omagial Euharistic și Anului comemorativ al Sfinților Brâncoveni, au fost colectate: suma de 6.954 lei, 500 kg produse agricole, 878 kg produse alimentare, 210 lei rechizite şcolare, 707 kg îmbrăcăminte, care au fost distribuite la 326 familii, 472 adulţi şi 704 copii.

Protopopiatul Lehliu: 53 de parohii au raportat implicarea în activități sociale oferind sprijin material și financiar pentru 993 copii, 37 persoane vârstnice, 1.145 persoane aflate în dificultate, 485 familii aflate în dificultate, 6 persoane cu dizabilități, 59 alte categorii (elevi, studenți), în valoare totală de 85.946 lei (colecte, donații și sponsorizări);

În cadrul colectei organizate de către unităţile de cult, ca urmare a Pastoralei Sfântului Sinod cu prilejul Anului omagial Euharistic și Anului comemorativ al Sfinților Brâncoveni, au fost colectate: suma de 7.059 lei, 244 kg produse agricole, 1.012 kg produse alimentare, 270 lei rechizite şcolare, 540 kg îmbrăcăminte, 710 lei medicamente, care au fost distribuite la 421 familii, 557 adulţi şi 821 copii.

Protopopiatul Oltenița: 52 de parohii au raportat implicarea în activități sociale oferind sprijin material și financiar pentru 3.510 copii, 332 persoane vârstnice, 1.156 persoane aflate în dificultate, 228 familii aflate în dificultate, în valoare totală de 69.922 lei (colecte, donații și sponsorizări);

În cadrul colectei organizate de către unităţile de cult, ca urmare a Pastoralei Sfântului Sinod cu prilejul Anului omagial Euharistic și Anului comemorativ al Sfinților Brâncoveni, au fost colectate: suma de 21.320 lei, 12.857 kg produse alimentare, 600 lei rechizite şcolare, 680 kg îmbrăcăminte, 850 lei medicamente, care au fost distribuite la 700 familii, 475 adulţi şi 1.552 copii.

Foto: Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente