Binecuvântare pentru seminariștii de la Mănăstirea Neamț

Elevii și profesorii Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț l-au avut astăzi, 18 ianuarie 2013, în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ioan Iacob” a instituției de învățământ, potrivit TRINITAS TV.

„Momentul Dumnezeieștii Liturghii este momentul prin excelență al întâlnirii noastre cu Dumnezeu și al întâlnirii noastre între noi, nu după cine știe ce criterii ale gândirii acestei lumi, ci după gândul lui Hristos, cum spune dumnezeiescul Apostol Pavel. Iar în Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie se realizează această întâlnire între om și Dumnezeu, când omul îi dă lui Dumnezeu nu doar pâinea și vinul, ci și viața proprie și Dumnezeu primind pâinea și vinul și viața proprie, oferă în această întâlnire Persoana proprie, adică Viața, Trupul și Sângele Său”, a spus ÎPS Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei în cuvântul adresat celor prezenți.

După slujbă, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a vizitat elevii în sălile de curs.

În prezent corpul profesoral al Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț este format din 20 de profesori.

Comentarii Facebook


Știri recente