Binecuvântare pentru credincioşii din Budeşti

Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent duminică, 19 octombrie, în mijlocul credincioşilor din Parohia Budeşti, Protopopiatul Sebiş, unde a sfinţit biserica parohială cu hramul „Înălţarea Domnului“, construită din lemn între anii 2011 şi 2014, informează „Ziarul Lumina”.

În Duminica a 20-a după Rusalii, chiriarhul Aradului a poposit în Parohia Budeşti pentru a binecuvânta şi sfinţi noul sfânt locaş, înălţat prin râvna credincioşilor de aici, păstoriţi cu vrednicie de pr. Dan Dănuţ Voicu, dar şi cu sprijinul mai multor oameni de bine din Protopopiatul Sebiş şi din oraşele Arad, Cluj şi Timişoara. Primirea Înaltpreasfinţiei Sale a fost făcută de către preotul paroh împreună cu ceilalţi slujitori şi credincioşi veniţi din satele vecine, iar protopopul locului, pr. Botea Alexandru, a adresat chiriarhului un cuvânt de bun venit. În continuare, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba de târnosire a sfântului locaş ridicat spre evlavioasa pomenire a slăvitului praznic al Înălţării Domnului. După slujbă, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în prezenţa enoriaşilor şi a mai multor credincioşi din parohiile învecinate, de faţă fiind şi oficialităţi locale.

În cuvântul de învăţătură sub titlul „Tăria vieţii creştine“, pe baza citirilor scripturistice (Gal. 1; Lc. 7), Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a arătat modul în care biserica, aflată la cea mai mare altitudine din cadrul eparhiei, purtând hramul „Înălţarea Domnului“, oferă un pitoresc aparte ce lasă să se întrevadă măreţia creaţiei divine şi prin aceasta avântul spiritual al omului. Aceasta este garanţia dăinuirii, a înnoirii continue a vieţii spre veşnicie. Minunea istorisită de Sfânta Evanghelie dă nădejdea învierii de obşte celor ce străbat marea vieţii în corabia Bisericii spre limanul mântuirii. Târnosirea este un semn pentru toate locurile şi timpurile, pentru tăria celor ce după pilda înaintaşilor dau o viaţă nouă unei vetre seculare. Totodată, Înaltpreasfinţia Sa a mulţumit tuturor ostenitorilor ce s-au jertfit pentru ridicarea bisericii, iar în finalul slujbei a hirotesit întru iconom pe părintele paroh Dan Dănuţ Voicu, în semn de apreciere şi recunoştinţă pentru activitatea deosebită desfăşurată în cei aproape zece ani de păstorire a micii comunităţi ortodoxe din Budeşti, ce numără doar 17 familii cu 27 de credincioşi.

Comentarii Facebook


Știri recente