Binecuvântare patriarhală în deschiderea evenimentului de la Patriarhie

În Sala Europa Christiana – Palatul Patriarhiei, în deschiderea evenimentului de marţi, dedicat Expoziției şi Simpozionului „Dealul Mitropoliei din Bucureşti în istoria poporului român”, Patriarhul Daniel a rostit un cuvânt de binecuvântare:

În contextul Anului Centenar 2018, proclamat de Patriarhia Română drept An omagial al unității de credință şi de neam şi An comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, avem deosebita bucurie de-a saluta astăzi prezența dumneavoastră la Palatul Patriarhiei, pentru desfășurarea unui eveniment cultural, menit să ilustreze, prin imagini expresive şi semnificative, prin valoroase informații istorice, ori descrieri arhitecturale şi estetice, continuitatea neîntreruptă, de peste trei secole şi jumătate, a instituției centrale a Bisericii noastre pe străvechiul Deal al Mitropoliei din București, precum şi contribuția acesteia la unitatea şi afirmarea poporului român.

De asemenea, anul acesta, 2018, se împlinesc 350 de ani de când Domnitorul muntean Radu Leon, sfătuit de Mitropolitul Teodosie I, a emis Hrisovul domnesc, la 8 iunie 1668, prin care stabilea reședința Mitropoliei Ţării Româneşti în incinta MănăstiriiSfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, ctitorită de domnitorul Constantin Șerban Basarab între anii 1656-1658.

Așadar, şi această aniversare are menirea să puncteze unele momente istorice majore în evoluția Bisericii şi a poporului nostru, pe care noi astăzi le aniversăm, cu respect şi recunoștință.

Cu aproape patru secole în urmă, pe colina aceasta, numită „Dealul Podgorenilor”, se cultiva mult vița de vie, însă, începând cu anul 1658, când, la Duminica Tuturor Sfinților, a fost târnosită biserica mănăstirii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, se săvârșește aici zilnic Sfânta Euharistie şi se cultivă unitatea internă a Bisericii Ortodoxe Române şi comuniunea ei cu celelalte Biserici Ortodoxe Autocefale.

Astăzi suntem chemați să redescoperim importanța cunoașterii istoriei şi culturii naționale, a credinței și spiritualității autentice, prin susținerea și promovarea simbolurilor și reperelor culturale, într-o exprimare frumoasă şi demnă a identității noastre, prin intermediul expoziției şi lansării celor două albume în Sala Europa Christiana şi prin Simpozionul din Aula Magna ale Palatului Patriarhiei, cu tema „Dealul Mitropoliei din Bucureşti în istoria poporului român”.

Felicităm pe organizatorii acestor trei evenimente şi binecuvântăm pe participanți.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Foto Credit: ZL

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente