Binecuvântare arhierească în Duminica a 32-a după Rusalii. IPS Ioachim a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală

În Duminica a 32-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfânta Cuvioasă Parascheva din Roman.

În cadrul slujbei ce avut loc în data 22 ianuarie 2017,  Înaltpreasfințaia Sa a oficiat două hirotonii. Răspunsurile la strană au fost oferite de corala Paraschevi a Catedralei, notează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

În cuvântul rostit la finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a explicat credincioșilor că numai în smerenie și prin schimbarea vieții în bine omul se poate mântui.

Imaginea lui Zaheu este imaginea noastră, a fiecăruia dintre noi, care suntem în căutarea Chipului Suprem. Hristos parcă devine o scară pe care suntem chemați să urcăm de pe pământ la cer. Deci, doar de pe pământ se începe lucrarea de mântuire a sufletelor noastre. Cel care se ridică pe sine fără Dumnezeu se prăbușește. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să purtăm chipul Lui, al Iubirii, în sufletul nostru, a spus Înaltpreasfinția Sa.

La finalul slujbei, credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie au primit binecuvântarea arhierească.

Comentarii Facebook


Știri recente