Biblioteca Municipală din Salonic | A fost inaugurată prima secţie de carte românească din Grecia

Prima secţie de carte românească din Grecia a fost inaugurată sâmbătă la Biblioteca Municipală din Salonic. Pentru înfiinţarea acestei secţii, Biblioteca Judeţeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova a donat câteva mii de cărți din diferite domenii precum: literatură,  istorie, geografie, folclor şi tradiţii etc.

Inaugurarea acestei secţii, un eveniment cultural de importanţă istorică pentru comunitatea românească din Grecia, a avut loc în prezenţa unor importante oficialităţi, atât din Grecia, cât şi din România:

  • Sabina Mădălina Şomăcescu, consulul general al României la Salonic,
  • Lucian Dindirica, managerul Bibliotecii „Alexandru și Aristia Aman”,
  • Iannis Boutaris, primarul oraşului Salonic,
  • Elli Hrzsidou, viceprimar pentru cultură şi arte.

La inaugurarea secției de carte românească, managerul Bibliotecii „Alexandru și Aristia Aman”, Lucian Dindirica, a declarat că acest proiect a beneficat de sprijinul consulatului general al României de la Salonic.

Inaugurarea secţiei de carte românească/Foto credit: Mitropolia Olteniei

Prezentă la eveniment, Sabina Mădălina Şomăcescu, consulul general al României la Salonic, a evidenţiat că „deschiderea unei biblioteci românești la Salonic este un moment foarte important pentru România, în special anul acesta, anul Centenarului, dar și pentru comunitatea românească de aici”.

„Sunt onorată să fiu eu cea care inaugureaza această bibliotecă și am credința că pentru toți cetațenii români, pentru toți vorbitorii de limba română din nordul Greciei, acesta va fi un prilej bun de a continua contactul cu credința si cultura română, cu istoria si literatura română. Imi doresc ca acest loc, biblioteca românească, sa fie un punct de intâlnire cu cartea, cu scriitorul, cu editorul, cu toți artiștii, în cadrul unor evenimente culturale ale acestora”, a spus Sabina Mădălina Somăcescu.

Primarul Salonicului a fost deschis la idea inființării unei secții internaționale de carte în cadrul bibliotecii municipale în speranţa ca biblioteca „să se tranforme într-un loc de întalnire al tuturor popoarelor din Balcani”.

„Considerăm că această sectie va contribui la intărirea relațiilor dintre cele două țări, dar și la întărirea relațiilor dintre cetățenii români si greci care trăiesc in orașul nostru. Vreau să vă spun, cu mare satisfacție, că în cadrul sărbătoririi Centenarului in România, vom avea și noi o acțiune în luna martie”, a declarat Iannis Boutaris, primarul orașului Salonic.

În Grecia trăiesc aproximativ 25 000 de români, iar 5000 dintre ei se află în partea de nord a ţării.

În perioada următoare, 2500 de cărţi vor ajunge şi la comunităţile româneşti din Atena. Biblioteca „Alexandru si Aristia Aman” a mai fost implicată şi în alte proiecte transfrontaliere şi a mai făcut donaţii importante de carte unor biblioteci şi spaţii culturale din ţări precum Serbia, Spania şi Bulgaria.

Foto credit: Public Domain

Comentarii Facebook


Știri recente