Biblioteca Metropolitană va dona 500 de volume bibliotecii spitalului Victor Gomoiu

Într-un comunicat de presă emis miercuri, 1 august 2018, conducerea Bibliotecii Metropolitane din Bucureşti a anunţat că instituţia va dona spitalului Victor Gomoiu un număr de 500 de volume de carte pentru copii și adulți.

Totodată, în cadrul parteneriatului semnat între cele două instituţii, biblioteca organizează la spitalul Victor Gomoiu spectacole de teatru de păpuși și ore de lectură cu voluntarii bibliotecii, în zilele de luni și miercuri între orele 16:00 – 18:00.

Biblioteca Metropolitană București este o rețea de biblioteci publice ce facilitează accesul la informare și lectură prin serviciul gratuit de împrumut la domiciliu.

Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziția publicului în filialele sale răspândite în toate sectoarele Bucureștiului, BMB contribuie activ la îmbunătățirea calității vieții membrilor comunității, se menţionează în comunicatul emis miercuri.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente