Bavaria. Conferinţe dedicate apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului

În cadrul manifestărilor dedicate Anului comemorativ 2017, în mai multe parohii din Bavaria au fost organizate, între 25-28 mai, o serie de conferinţe intitulate „Biserica Mărturisitoare”, dedicate vieţii Bisericii Ortodoxe Române în perioada comunistă.

Pentru această serie de prelegeri a fost invitat istoricul gălăţean prof. dr. George Enache, specialist în istoria bisericească recentă, autor de volume şi studii dedicată acestei perioade dificile pentru Biserica noastră, informează Pr. Ioan Popoiu, Consilier Mass Media al Arhiepiscopiei Germaniei.

Conferinţele au avut loc în preajma Sărbătorii Înălţării Domnului – Ziua comemorării eroilor neamului. Subiectul principal al celor patru prezentări a fost expunerea situaţiei dificile a Bisericii în timpul regimului comunist, istoricul prezentând detaliat şi portrete ale unor mari personalităţi care au luptat pentru apărarea Ortodoxiei, precum: Patriarhul Justinian, episcopul Nicolae Popovici al Oradiei, părinţii Arsenie Boca, Daniil Sandu Tudor, Ioan Iovan, numeroşi episcopi, călugări, maici, preoţi şi mireni.

Joi, 25 mai, după Sfânta Liturghie de Praznicul Înălţării Domnului, la Parohia „Sf. Cuv. Parascheva” din Bamberg, profesorul George Enache a vorbit auditoriului despre personalitatea Patriarhului Justinian şi rolul său în rezistenţa Bisericii Ortodoxe Române în timpul comunismului.

De asemenea, invitatul a făcut menţiuni despre părintele Arsenie Boca, precum şi despre părintele Ioan Iovan şi rezistenţa lor în timpul anchetelor Securităţii. Cei de faţă au adresat întrebări cu privire la modul în care perioada comunistă este azi receptată în societate, dar şi în manualele şcolare şi cu privire la rolul părinţilor duhovniceşti amintiţi în viaţa de azi a Bisericii.

În seara de vineri, 26 mai, la conferinţa desfăşurată în sala Centrului Mitropolitan din Nürnberg, prof. Enache a insistat asupra activităţii mişcării „Rugul Aprins” şi a urmărilor ei, făcând referire la suferinţele grele ale mărturisitorilor din închisori, iar în final a răspuns la întrebări legate de receptarea biografiilor unora dintre apărătorii Ortodoxiei astăzi.

Seria de conferinţe a continuat sâmbătă, 27 mai, la Centrul Bisericesc Românesc din München, unde a fost prezentată viaţa bisericească în timpul Patriarhului Justinian şi rolul marelui ierarh în întărirea comunităţilor ortodoxe în cea mai grea perioadă a istoriei recente. Întrebările publicului au vizat lămuriri cu privire la personalităţi bisericeşti, precum episcopul Nicolae Popovici şi părintele Arsenie Boca.

Ultima dintre conferinţe a avut loc duminică, 28 mai, după Sfânta Liturghie, la Parohia „Sf. Apostoli” din Ulm. Aici conferenţiarul a insistat asupra importanţei cunoaşterii biografiilor creştinilor mărturisitori şi s-a referit la faptul că sunt mulţi alţi luptători pentru credinţă care încă rămân necunoscuţi publicului larg.

În încheiere, prezentând momente din întâlnirile recente cu mari părinţi mărturisitori (precum arhim. Ioan Iovan), invitatul a dat de înţeles celor prezenţi că, alături de cunoaşterea unor biografii deosebite, este deosebit de important să urmăm credinţa şi deschiderea mărturisitorilor către dialog, către întâlnirea cu aproapele şi bucuria trăirii întru Hristos în orice context.

Comentarii Facebook


Știri recente