Băcăuanii s-au rugat Sfântului Luca al Crimeei

Sfântul Luca al Crimeei a fost cinstit luni în parohia Lazaret din Bacău care deţine un fragment din moaştele doctorului fără de arginţi sărbătorit în 11 iunie.

Credincioşi din parohie, dar şi din împrejurimi s-au rugat luni împreună cu soborul de preoţi care a oficiat Sfânta Liturghie în paraclisul de vară al lăcaşului de cult, informează site-ul oficial al Eparhiei Romanului şi Bacăului.

În cadrul slujbei, părintele Protopop Constantin Busuioc, care a condus soborul preoților slujitori, în omilia sa dedicată sfântului Luca a evidențiat calitatea de „doctor fără de arginți” și de „mijlocitor față de cei care îl cinstesc și îl cheamă în ajutor atunci când se află într-o situație dificilă”,

La final, părintele Paroh Marius Iacobeanu a mulțumit părintelui protopop, preoților slujitori și celor prezenți pentru „dragostea cu care participă la slujbele închinate Sfântului Luca, precum și pentru implicarea în organizarea acestei sărbători”.

Sfântul Luca al Crimeei

Fiind cinstit ca un nou doctor fără de arginți și făcător de minuni, ierarhul și medicul Luca a fost canonizat în anul 1996.

În anul 2013, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât înscrierea numelui său și în calendarul Bisericii noastre, cu zi de pomenire la 11 iunie.

Cabinet stomatologic ocrotit de Sfântul Luca

În cadrul parohiei băcăuane funcţionează un centrul social inaugurat în anul 2012 de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ioachim.

Centrul Lazaret este unul dintre cele mai complexe așezăminte social-filantropice ridicate în județul Bacău de Fundația ‘Episcop Melchisedec’.

În cadrul instituţiei funcţionează un cabinet stomatologic ocrotit de Sfântul Ierarh Luca, dar şi:

  • Centrul de zi pentru persoanele cu autism ‘Cozma și Damian’,
  • Centrul de consiliere și reabilitare pentru dependenții de alcool și alte droguri ‘Izvorul Tămăduirii’,
  • Centrul de zi pentru copii ‘Sânta Filofteia’,
  • Centrul pentru îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice,
  • Centrul de consiliere, sprijinire și informare.

Foto credit: Arhivă basilica.ro

 

Comentarii Facebook


Știri recente