Au trecut 102 ani de la naşterea Părintelui Constantin Galeriu

Predicator ilustru, duhovnic și profesor renumit, părintele Constantin Galeriu s-a născut în data de 21 noiembrie 1918, în satul Răcătău-Răzeși din județul Bacău.

După încheierea studiilor teologice a fost numit preot în județul Prahova, iar din 1974 a devenit slujitor la Biserica Sfântul Silvestru din București.

Din anul 1973 a activat pe rând ca spiritual, lector și profesor titular la catedra de Catehetică-Omiletică din Institutul Teologic Universitar din București. Din anul 1992 a devenit profesor consultant și conducător de doctorat la Universitatea din București.

De asemenea, în perioada 1988-2003 a continuat să activeze ca profesor consultant șl îndrumător pentru teze de doctorat în cadrul aceleiași Facultăți.

A fost membru în Comisia de dialog ortodox-reformat din partea Bisericii noastre, vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor (din 1990).

Un moment greu pentru părintele Constantin Galeriu a fost în 1952. Părintele a fost arestat și trimis în ancheta Securității din Ploiești.

Începând cu 16 ianuarie 1953 a prestat muncă obligatorie la colonia Peninsula-Valea Neagră de la canal, apoi din 13 octombrie același an a fost mutat la centrul de triere Văcărești de la București.

Totuși, a fost eliberat la 23 octombrie același an, revenind în mijlocul familiei și al păstoriților săi.

Autor a numeroase studii, articole, volume de predici și cărți de o rară profunzime teologică, dintre care multe au fost traduse și în străinătate, părintele a fost un împătimit al cărții.

Părintele a trecut la cele veșnice în ziua de 10 august 2003 la București.

Comentarii Facebook


Știri recente