Au sosit rezultatele testelor din primele două campanii de prevenire şi diagnosticare a cancerului

Rezultatele analizelor medicale efectuate în cadrul primelor două ediții ale campaniei de Prevenire şi diagnosticare precoce a cancerului de col uterin reflectă că 30 de paciente dintr-un număr total de 85, care au efectuat testul Babes-Papanicolau, au probleme de sănătate.

Probele medicale au fost recoltate la începutul anului pacientelor din localităţile Grădiştea şi Nuci, judeţul Ilfov.

„Rezultatele arată că 55 de femei sunt sănătoase şi vor fi chemate, conform protocolului, pentru repetarea examenului peste 5 ani. 30 prezintă diverse afecţiuni care necesita colposcopie şi/s-au tratament ginecologic de specialitate şi monitorizare de la 1 la 3 ani”, a declarat dr. Prunoiu Virgiliu, coordonator Screening Institutul Oncologic Bucureşti.

Având în vedere că 15 paciente necesită analize amănunţite este necesară achiziționarea sistemului complet pentru video colposcopie digitală de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului cu fondurile obţinute în cadrul semimaratonului caritabil Run for Life.

Dan Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naţionale, a subliniat că „la recoltarea probelor au participat medici şi asistente din cadrul Institutului Oncologic Bucureşti, sprijiniţi de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului aflaţi sub coordonarea Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru, dar şi de preoţii din localităţi şi reprezentanţi ai oficialităţilor locale”.

Campania se desfăşoară în baza protocolului încheiat în luna ianuarie a acestui an între Institutul Oncologic Profesor Doctor Alexandru Trestioreanu din Bucuresti şi Patriarhia Română.

Toate acțiunile social-filantropice ale Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului sunt derulate de voluntari sub coordonarea atentă a Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru.

Biserica Ortodoxă Română este cel mai mare filantrop raportat la contribuţia sa în lucrarea socială. Zeci de mii de persoane au beneficiat până în prezent numai de proiectele desfăşurate de voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale. Prin programul „Donează sânge, salvează o viaţă!” au fost colectate peste 10 tone de sânge.

De asemenea, prin intermediul proiectelor „Sănătate pentru sate” şi „Prevenție și educație pentru sănătate” au fost asistate şi consiliate în diferite specializări medicale foarte multe persoane din domeniul rural.

Foto Credit: Voluntarii Paraclisului Catedralei Naţionale

Comentarii Facebook


Știri recente