Au debutat conferinţele prepascale la Timişoara

Miercuri, 4 martie, la Timişoara a debutat ciclul de conferinţe prepascale, organizatedeArhiepiscopia Timişoarei şi Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. În acest an conferinţele sunt puse sub genericul „Misiunea Bisericii în lumea contemporană”.

Seria conferinţelor prepascale a fost deschisă de prezentarea pr. dr. Cosmin Panţuru, de la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, intitulată „Exigenţele misiunii preoţeşti, sub aspect pastoral-duhovnicesc şi administrativ parohial”, după cum ne-a transmis Valentin Birău.

Delegatul Centrului eparhial la eveniment a fost pr. Zaharia Pereş, consilier cultural al Arhiepiscopiei Timişoarei, care a transmis tuturor celor prezenţi binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului.

Conferinţele sunt dedicate Anului omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi sunt susţinute de profesori de la departamentul de Teologie al facultăţii timişorene.

Seria conferinţelor va continua în săptămânile următoare şi vor avea loc în zilele de miercuri de la ora ora 18:00 în amfiteatrul A 1 II al Universităţii de Vest din Timişoara, B-dul Vasile Pârvan nr.4.

Comentarii Facebook


Știri recente