Atelierele „După muncă şi răsplată” la Slobozia. Acţiuni dedicate copiilor instituţionalizaţi

Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Sectorul Social – Misionar al Episcopiei a organizat, în perioada 02 – 04 august 2016, în cadrul Centrului de Consiliere și Sprijin (CCS) şi în parteneriat cu Centrul de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi şi Copii(CCSPC) al Asociaţiei Socio-Culturale „Matei Basarab”, două ateliere intitulate După muncă şi răsplată, informează site-ul oficial al Eparhiei.

Marţi, 02 august 2016, voluntarii din cadrul celor două Centre de Consiliere şi Sprijin au organizat o activitate de premiere a tuturor copiilor care au participat la atelierul de fotografie şi au vizionat toate fotografiile făcute de cei mici. Locul desfăşurării a fost Sala Amfiteatru din cadrul Centrului Socio-Cultural „Episcopul Damaschin” al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.

Joi, 04 august 2016, 14 copii beneficiari ai Centrului au avut parte de o acţiune de petrecere a timpului liber, desfăşurată în parcul E14 din municipiul Slobozia.

Atelierele După muncă şi răsplată au avut ca scop motivarea celor implicaţi. Atelierele au reprezentat un mod prin care cei mici au primit răsplata pentru efortul depus pe parcursul atelierelor de vacanţă la care au participat activ.
Atelier foto pentru copii, la Slobozia – Basilica.ro – Agenția de presă a Patriarhiei Române

Comentarii Facebook


Știri recente