Atelier de lucru despre cateheza parohială în Protopopiatul Săveni

Joi, 30 aprilie 2015, în Protopopiatul Săveni a avut loc o activitate de pregătire a preoţilor în ceea ce priveşte cateheza parohială, activitate coordonată de pr. dr. Bogdan Racu, inspector eparhial pentru învăţământ şi cateheză, după cum aflăm din Ziarul Lumina.

Trainingul a venit în întâmpinarea celor şaisprezece preoţi din protopopiat care se implică în activitatea catehetică sau care doresc să implementeze această activitate la parohii, principalul scop fiind acela de a susţine pe viitor cateheze cât mai eficiente şi accesibile tuturor categoriilor de vârstă.

Astfel, după ce au fost reamintite punctele principale ale unei cateheze şi diverse modalităţi de întipărire sau fixare a cunoştinţelor dobândite, s-a trecut la alcătuirea de către preoţii prezenţi a unei cateheze demonstrative asupra căreia s-a intervenit ulterior în vederea eventualelor îmbunătăţiri acolo unde lucrul acesta se cerea. Tema catehezei care a fost alcătuită şi susţinută de către preoţii prezenţi a fost prima din programa catehetică pe anul 2015 – „Ce este Biserica?“. După împărţirea pe grupe, preoţii au lucrat la momentele principale ale catehezei, având cărţi bibliografice din care s-au putut inspira pentru alcătuirea ei. Totodată, prin vizionarea altor cateheze alcătuite în format Power-Point şi proiectate cu ajutorul unui videoproiector, s-a demonstrat utilitatea mijloacelor moderne în condiţiile folosirii lor într-un scop constructiv, impactul catehezei fiind astfel mult mai puternic şi captarea atenţiei făcându-se mult mai uşor. Întâlnirea a fost deosebită, lucrul în echipă având ca finalitate dobândirea de informaţii şi abilităţi practice utile tuturor.

Locul desfăşurării acestei pregătiri a fost Mănăstirea „Sfânta Treime“ – Ştiubieni, prin bunăvoinţa părintelui stareţ Melchisedec Sandu.

Comentarii Facebook


Știri recente