Așezământul social Sf. Ier. Leontie de la Rădăuți – casă, școală și biserică pentru 122 copii și tineri

Aşezământul Sfântul Ierarh Leontie, construit la iniţiativa Arhim. Iustin Dragomir, stareţul Mănăstirii Bogdana din Rădăuţi, este destinat orfanilor şi copiilor din familii cu posibilități financiare limitate.

Înfiinţat în toamna anului 2011, Aşezământul din municipiul Rădăuți, județul Suceava găzduieşte în prezent 122 de copii şi tineri (63 de fete şi 59 de băieţi), cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani, dar şi majori: şase studenţi, conform site-ului instituției.

Aşezământul de copii Sfântul Ierarh Leontie este un serviciu social ce asigură un mediu stabil și servicii integrate oferite beneficiarilor în vederea reintegrării în familie sau, după caz, a reintegrării socio-profesionale și pregătirii pentru viață independentă.

Scopul Aşezământului este de a înlocui temporar sau atât cât este necesar – atunci când situaţia nu permite reintegrarea copilului în familia naturală sau în cea extinsă – a responsabilităţilor părinteşti.

Beneficiarii sunt din judeţul Suceava și sunt primiți la centru în urma unei hotărâri de plasament din partea Comisiei de Protecţie a Copilului Suceava sau a unei sentinţe judecătorești a Tribunalului Suceava.

La depistarea cazurilor, centrul social colaborează cu autorităţile locale, cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava şi cu parohiile din Eparhie.

În cadrul Așezământului lucrează următoarele categorii de personal: medic și asistent medical, logoped, asistent social, psiholog, manager resurse umane, 35 instructori educatori, referent spiritual biserică, contabil, administrator, și alți angajați.

Copiilor și tinerilor rezidenți li se oferă totodată posibilitatea dezvoltării spirituale prin intermediul Bisericii Acoperământul Maicii Domnului din incinta instituției și a referentului spiritual responsabil de aceasta.

Aşezământul a fost sfinţit de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în data de 6 noiembrie 2015.

Este o mare binecuvântare să vedem un așezământ pentru copii atât de frumos, atât de bine organizat. Este cel mai bine organizat şi cel mai frumos din întreaga Românie, a subliniat Întâistătătorul Bisericii noastre.

Anul acesta în data de 14 mai, Patriarhul Daniel a sfințit noul centru stomatologic din cadrul așezământului social, așezat sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina.

După slujba de sfinţire, Preafericirea Sa a acordat părintelui Iustin Dragomir Ordinul Sfântul Ioan Gură de Aur pentru clerici.

Aşezământul social de la Rădăuţi | Patriarhul României a sfinţit centrul stomatologic ocrotit de Sf. Ier. Nectarie – Basilica.ro

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfinţit astăzi centrul stomatologic din cadrul Aşezământului „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuţi. Instituţia medicală inaugurată astăzi este ocrotită de Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina. Preafericirea Sa a fost primit în mod tradiţional cu pâine şi sare de doi copii îmbrăcaţi în costume populare şi de arhim….

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…