Arhiereul vicar Teofil de Iberia amintind de Sf. Nectarie: Iertarea este calea cea mai scurtă care te duce la Dumnezeu

La slujba de hram oficiată vineri în Parohia Coslada, cu prilejul sărbătorii Sfântului Nectarie, Preasfinţitul Părinte Teofil de Iberia a amintit de una dintre virtuţile marelui ierarh din Eghina, şi anume iertarea, despre care a spus că este „calea cea mai scurtă care te duce la Dumnezeu”.

„Iertarea ne eliberează de trecutul dureros. Iertarea celor din jur este primul pas spre iertarea de sine. Înseamnă să vezi lumina lui Dumnezeu în toţi oamenii, indiferent de comportamentul lor”, a subliniat ierarhul în omilia sa.

Totodată, Arhiereul vicar al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei a vorbit comunităţii ortodoxe din Cosalda despre viaţa şi virtuţile Sfântului Nectarie, pe care l-a numit „om al rugăciunii şi împlinitor desăvârşit al cuvântului Evangheliei lui Hristos, iubitor al adevărului, al smereniei şi al sărăciei”.

El a reiterat grabnicul ajutor pe care Sfântul Nectarie îl acordă celor care îi cer ajutorul cu credinţă.

„Ori de câte ori simt nevoia, oamenii vin şi îşi pleacă genunchii la rugăciune cu convingerea că sfântul îi ajută şi le schimbă vieţile în bine”, a precizat Preasfinţia Sa.

La finalul slujbei, părintele paroh George Cimpoca a mulţumit lui Dumnezeu, Preasfinţiei Sale şi însoţitorilor din cadrul reşedinţei episcopale, preoţilor conslujitori, celor care au contribuit la organizarea sărbătorii hramului şi tuturor celor care au binevoit să participe la bucuria comunităţii.

Foto credit: Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei

Comentarii Facebook


Știri recente