Arhiepiscopul Râmnicului a sfințit o copie a icoanei Ierusalimitissa aflată la Budești

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a așezat miercuri, 28 august 2018, o copie a icoanei Maicii Domnului Ierusalimitissa în biserica Mănăstirii Înălțarea Sfintei Cruci din localitatea Budești.

Chiriarhul Râmnicului a sfințit icoana Maicii Domnului și a oficiat Sfânta Liturghie.

În cuvântul rostit la Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat legătura tainică dintre Maica Domnului și Sfânta Cruce, pentru că „Maica Domnului a stat împreună cu Sfântul Apostol Ioan înaintea Crucii pe care Mântuitorul era răstignit, devenind maică duhovnicească a celor care își asumă purtarea Crucii”.

„Maica Domnului aduce bucurie și comuniune, iar icoana Ierusalimitissa devine odor de neprețuit al noii mănăstiri, dar și al obștii monahale și al pelerinilor”, a spus ierarhul.

Icoana este o reproducere fidelă, în mărime naturală, a celei de la Ierusalim, atât în ceea ce priveşte pictura, cât şi învelișul realizat din argint aurit.

La sărbătoarea mănăstirii au fost prezenți stareți și starețe ale mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului, dar și credincioși din cuprinsul eparhiei, având ocazia de a cinsti icoana Maicii Domnului Ierusalimitissa.

Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului

Comentarii Facebook


Știri recente