Arhiepiscopul Irineu îndeamnă să facem din viaţa noastră un imn melodios închinat virtuților morale

Punctul central al omiliei duminicale rostite de Arhiepiscopul Irineu a fost pregătirea pentru întâlnirea cu Hristos, fapt pentru care el a îndemnat „să dăm un sens superior vieții noastre, făcând din ea un imn melodios închinat virtuților morale”, care ne pregătesc pentru Împărăţia Cerurilor.

Ierarhul a explicat credincioşilor din parohia Aiud II că acum în timpul vieţii pământeşti, „trebuie să ne străduim a umple viața noastră de valori morale, făcând binele cu timp și fără timp, pentru că scris este: «Cei ce fac fapte bune vor ieși din morminte spre învierea vieții, spre răsplată și fericire veșnică»”.

Citând din prorocul Amos, Înaltpreasfinţia Sa a spus că trebuie să fim încrezători în Hristos „Care a înfrânt puterea morții și a deschis orizontul Învierii” şi „să ne străduim a ne pregăti neîncetat pentru marea întâlnire cu El”.

În cadrul slujbei, diaconul Florin Popa a fost hirotonit preot pe seama parohiei Sânpaul, protopopiatul Târgu-Mureș.

Biserica cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” din municipiul Aiud a fost construită între anii 1938-1957, prin strădania protopopului Iosif Pop, parohul locului.

Biserica a fost târnosită la data de 27 octombrie 1974 de către Mitropolitul Nicolae Mladin al Ardealului, Crișanei și Maramureșului.

Foto credit: Transilvania 24

Comentarii Facebook


Știri recente