Arhiepiscopul Irineu a binecuvântat așezământul pentru persoane vârstnice de la Unirea

Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei a oficiat joi, 12 iulie, slujba de binecuvântare a Așezământului „Acoperământul Maicii Domnului” din comuna Unirea.

Instituţia socială a fost deschis în luna februarie a acestui an și oferă îngrijire pentru 17 persoane vârstnice.

În cuvântul său, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei a vorbit despre importanţa asistenţei sociale pentru persoanele aflate în dificultate.

,,Dacă Bunul Dumnezeu ne-a arătat dragostea Sa imensă prin lucrarea de mântuire, noi trebuie să imităm iubirea divină în relaţiile cu semenii noştri”, a spus ierarhul cu prilejul slujbei de sfinţire.

Înaltpreasfinţia Sa le-a oferit vârstnicilor ocrotiţi în centrul social daruri şi i-a binecuvântat.

Așezământul social pentru persoane vârstnice de la Unirea oferă beneficiarilor nu doar găzduire și hrană, ci și servicii medicale permanente și consiliere duhovnicească, aceștia fiind implicați și în activități recreative.

,Știm că singurătatea e apăsătoare. Și când la ea se mai adaugă și lipsuri de tot felul pe care le cunoaștem și le trăim, nu fac decât să sporească suferința. Aici găsesc speranță, alinare, slujire și iubire, în casa de dincolo de casă, așa cum dorim să fie așezământul nostru, a precizat părintele coordonator Cosmin Gherasim.

Așezâmântul social „Acoperământul Maicii Domnului” din Unirea reprezintă o investiție a Primăriei și Consiliului Local Unirea, cu drept de administrare și folosire de către Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia – Filiala Unirea.

Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Ce s-a vorbit la Iași și Neamț despre „Duhovnicul Bucureștilor”

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi au organizat în perioada 13-15 noiembrie 2018 Colocviul Internaţional „Întâlnirea cu Duhovnicul”, dedicată „Duhovnicului Bucureștilor” – Părintele Sofian Boghiu (1912-2002). Mitropolitul Teofan despre „Duhovnicul…