Arhiepiscopul Ieronim: „Nașterea lui Hristos deschide drumul pentru biruința vieții”

„Nașterea lui Hristos deschide drumul pentru biruința vieții”, afirmă Preafericitul Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei și al întregii Elade, în mesajul transmis cu ocazia Crăciunului 2018.

„Omul își găsește deplinătatea și își împlinește scopul creării lui, Îl primește și se unește cu Dumnezeu în persoana tânărului copil, a Pruncului din Betleem”, scrie Arhiepiscopul Ieronim creștinilor din Grecia pe care îi numește „fii și fiice iubite în Domnul”.

El afirmă că în Peștera în care S-a născut Hristos „ne așezăm viața noastră, speranțele și rănile noastre, tot ceea ce reprezintă istoria și tragedia umană”.

În mesajul său de Crăciun, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Greciei face referire la situația lumii contemporane în care „durerea pare să nu mai înceteze”, iar „răul și nedreptatea se dezvoltă”. Totuși, în această lume, strălucește lumina stelei din Betleem.

„Această lumină, lumina cunoștinței, nu vine numai cu greutatea istorică a celor peste 2000 de ani, ci o trăim în persoanele sfinților noștri și în persoana fiecărui frate al nostru care îi vizitează pe cei întemnițați, mângâie pe cei bolnavi, oferă pâine celor flămânzi, împlinind astfel poruncile Domnului”.

În încheiere, Arhiepiscopul Atenei își exprimă dorința ca Sărbătoarea Crăciunului de anul acesta să devină începutul transformării lumii, societății noastre și a fiecăruia dintre noi personal.

Foto: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente