Arhiepiscopul Hrisostom al Ciprului a vizitat pentru prima dată Muntele Athos

PF Hrisostom în Muntele Athos

Preafericitul Părinte Hrisostom a efectuat prima sa vizită în Sfântul Munte Athos după alegerea sa ca Arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe a Ciprului, în anul 2006. Vizita a avut loc în perioada 7-11 mai 2018.

El a fost însoţit de Mitropolitul Gheorghe de Pafos şi Ierod. Trifyllios Onisiforos.

În prima zi a fost întâmpinat în capitala Muntelui Athos, Karyes, de reprezentanţii celor 20 de mănăstiri din Sfântul Munte. Cu acest prilej a fost oficiată o slujbă de Te Deum.

În cursul vizitei sale, conducătorul Bisericii Ortodoxe a Ciprului a vizitat mai multe mănăstiri din Athos precum: Iviron, Stavronikita, Dionisiu, Sfântul Pavel, Grigoriu, Simonopetra.

Sfântul Munte

Denumit de antici Acte (Akte), conform lui Tucidide, Athos-ul este cunoscut din sec. al XI-lea sub numele de „Sfântul Munte“ (Hagion Oros).

Republica monastică autonom a Sfântului Munte – titulatura oficială actuală se află sub  suzeranitatea Republicii Elene, în timp ce, din punct de vedere spiritual, se află sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol.

Structura de conducere administrativ-spirituală este una ierarhică, având sediul la Karyes, capitala Sf. Munte, situată în inima peninsulei şi fiind compusă din:

  • Sfânta Comunitate (Hiera Kinotita), un consiliu grupând 20 de reprezentanţi ai tuturor mănăstirilor, aleşi pe o perioadă de un an;
  • Sfânta Administraţie (Hiera Epistasia), un comitet executiv alcătuit din patru membri (reprezentanţi ai câte unei grupe de patru mănăstiri, fiecare din cele cinci grupe succedându-se la un interval de un an), condus de un protos;
  • Sinaxa extraordinară, organul legislativ şi juridic al Sf. Munte, alcătuită din egumenii celor 20 de mănăstiri.

Tot la Karyes rezidă şi guvernatorul peninsulei, reprezentant al autorităţii statului, numit de ministrul de Externe al Greciei şi având rolul de a veghea la respectarea Cartei Sf. Munte şi la menţinerea ordinii şi a securităţii.

Foto credit: Romfea

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Programul hramului dedicat Sfintei Parascheva de la Iaşi

În acest an, manifestările dedicate sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva vor avea loc, la Iași, în perioada 11-14 octombrie 2018, anunţă Doxologia. Alături de moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi aduse spre închinare și moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina.…

A început deshumarea Episcopului Grigorie Leu

Arheologii de la IICCMER și instituțiile muzeale colaboratoare au început marți, 25 septembrie, acțiunea de deshumare a rămășițelor Episcopului Grigorie Leu, informează Episcopia Huşilor. Marţea aceasta au fost efectuate săpăturile până la nivelul superior al…