Arhiepiscopul Ciprian a vizitat comunitatea parohială „Vovidenia” – Tăbăcari din Focșani

Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului şi Vrancei a vizitat miercuri comunitatea parohială „Vovidenia” – Tăbăcari din Focşani, unde a oficiat Sfânta Liturghie.

În timpul slujbei, Părintele Arhiepiscop le-a vorbit credincioşilor despre semnificația sărbătorii din 21 noiembrie și a explicat că Sfânta Fecioară Maria „nu este doar Maica Mântuitorului Iisus Hristos, ci a devenit și Maica tuturor celor care s-au unit, prin Taina Sfântului Botez, cu Fiul ei. Tocmai de aceea, Sfinții Părinți au numit-o «icoană a Bisericii»”.

La toate slujbele există rugăciuni prin care ne arătăm cinstirea și evlavia față de ea, a insistat Înaltpreasfinţia Sa.

La finalul serviciului liturgic, Arhiepiscopul a oficiat o slujbă de pomenire pentru ctitorii și slujitorii sfântului lăcaș, trecuți la cele veșnice.

Biserica „Vovidenia” – Tăbăcari are o vechime de peste 300 de ani, fiind resfințită anul trecut de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian, în urma unor ample lucrări de restaurare, realizate prin eforturile depuse de preotul paroh Oscar Frunză, protoiereu al Protopopiatului Focșani II.

Foto Credit: Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei

Comentarii Facebook


Știri recente