Arhiepiscopul Alba Iuliei a deschis Simpozionul „Asociația ASTRA. Contribuție la Actul Marii Uniri”

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a oficiat marți, 18 septembrie 2018, slujba de Te Deum în deschiderea Simpozionului „Asociația ASTRA. Contribuție la Actul Marii Uniri” de la Alba Iulia.

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Alba, Universitatea 1 Decembrie 1918, Muzeul Național al Unirii și Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA).

Slujba a fost oficiată în Catedrala Reîntregirii în jurul orei 09:30, informează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

În continuare, ierarhul a luat parte la prezentarea expoziției „Hora Unirii” în Aula „Sfântul Simion Ștefan” din incinta Centrului eparhial.

Opera este o realizare artistică din arta românească, constituind o transpunere a dimensiunii mioritice a Marii Uniri. Lucrarea reprezintă 100 de țărani cuprinși într-o horă a Unirii, având în mijloc un copil aflat sub tricolor.

Expoziția „Hora Unirii” din interiorul Centrului Eparhial, Alba Iulia Foto: Reîntregirea

Deschiderea lucrărilor simpozionului a avut loc, începând cu ora 11:00, în Sala Senatului Universității 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, unde au fost intonate Imnul Național al României și Imnului Asociației ASTRA.

În timpul lucrărilor simpozionului, ierarhul a vorbit despre rolul Asociației ASTRA de-a lungul timpului.

„ASTRA a ridicat nivelul cultural al neamului nostru, învăţându-l iubirea de carte şi de ţară, precum şi respectul pentru credinţă şi datini”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Arhiepiscopul Irineu le-a precizat celor prezenți că ASTRA a ferit neamul românesc „de tot ce îmbolnăveşte sufletul şi trupul, de tot ce dezbină familiile şi poporul întreg”.

În continuare, a avut loc prezentarea comunicărilor științifice în cadrul cărora a fost reliefată contribuția a numeroase personalități la realizarea Marii Uniri.

Foto credit: Reîntregirea

Comentarii Facebook


Știri recente