Arhiepiscopia Dunării de Jos a oferit ghiozdane cu rechizite pentru 4000 de elevi

Patru mii de elevi aflaţi într-o situaţie financiară precară au primit duminică ghiozdane cu rechizite din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Acţiunea filantropică, intitulată „Hristos în şcoală”, a fost desăfăşurată de Centrul Eparhial prin cele 8 protopopiate şi parohiile din cuprinsul eparhiei.

Ghiozdanele au fost achiziţionate în săptămâna premergătoare începerii noului an şcolar, apoi au fost predate protoieriilor şi parohiilor din cele două judeţe ale eparhiei, Galaţi şi Brăila.


Episcopia Devei și Hunedoarei a oferit 300 de ghiozdane cu rechizite


Programul s-a încheiat duminică, 9 septembrie 2018, la bisericile parohiale, după Sfânta Liturghie când preoţii au oferit copiilor cele procurate special pentru ei.

Valoarea totală a rechizitelor achiziţionate s-a ridicat la suma de 200.000 lei, sumă oferită de Centrul eparhial, cele 8 protoierii şi parohii.


Trei sute de elevi au primit rechizite din partea Protoieriei Sector 6 Capitală


Această activitate filantropică nu este singulară în Patriarhia Română, ci astfel de acţiuni se întâlnesc în majoritatea Eparhiilor din Biserica Ortodoxă Română.

La ora actuală, Biserica Ortodoxă este cel mai mare filantrop din punct de vedere al contribuţiei în domeniul social. Numai în 2017 suma investită de Biserica Ortodoxă Română în activităţi social-filantropice s-a ridicat la aproximativ 25 milioane euro. Raportat la ultimii 10 ani, valoarea este una impresionantă: peste 150 milioane euro.

Foto credit: Arhiepiscopia Dunării de Jos

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente

Ce s-a vorbit la Iași și Neamț despre „Duhovnicul Bucureștilor”

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi au organizat în perioada 13-15 noiembrie 2018 Colocviul Internaţional „Întâlnirea cu Duhovnicul”, dedicată „Duhovnicului Bucureștilor” – Părintele Sofian Boghiu (1912-2002). Mitropolitul Teofan despre „Duhovnicul…