Arhidiaconul Mihai Urzicana a câștigat Concursul Național „Mihail Jora”

Cea de-a  XXVII-a ediției a Concursului Național de Compoziție și Interpretare Muzicală Mihail Jora a ajuns la final. Câștigătorul  premiului I al secțiunii Canto este părintele arhidiacon Mihai Urzicana din Arhiepiscopia Tomisului.

La concursul desfășurat în perioada 20-22 martie 2017 au luat parte 20 de concurenți.

Arhidiaconul Mihai Urzicana a interpretat următoarele piese: „Elegie” (compozitor Felicia Donceanu), „Colind uitat” (Mihail Jora), „E lucevan le stelle” (Giacomo Puccini) și „Come un bel dì” (Umberto Giordano).

Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie l-a felicitat pe câștigătorul renumitului concurs. De asemenea, ierarhul și-a exprimat speranța unei colaborării mult mai strânse între părintele Mihai Urzicana și Corala Armonia.

Este o stea a muzicii noastre, a slujitorilor noștri, un tânăr care va fi promovat pe marile scene ale lumii, cu un talent nativ, dar și cu o dorință de afirmare deosebită. De aceea, îl felicit pe el, felicit corala care l-a promovat (Armonia) și nădăjduiesc că va fi, alături de Alexandru Chiriac și de ceilalți componenți, o nădejde a scenei lirice românești și internaționale. Timbrul vocal dăruit de Dumnezeu acestui tânăr arhidiacon este unul care te copleșește, a spus Înaltpreasfinția Sa.

La rândul său, câștigătorul concursului a declarat că acest premiu înseamnă o etapă importantă în drumul perfecţionării de sine.

Această distincție mă încurajează să muncesc în continuare și îmi sporește încrederea în mine, ceea ce este extraordinar pentru că, după cum bine știm, cea mai aprigă luptă o ducem cu noi înșine. Îi mulțumesc Înaltpreasfințitului Teodosie care m-a încurajat pe acest drum, deoarece a văzut în mine ceva ce eu nu vedeam, și doamnei profesoare Bianca Luigia Manoleanu, fără de care nu aș fi avut această realizare, a declarat arhid. Mihai.

***

Părintele Arhidiacon Mihai Urzicana s-a născut în anul 1987, la Medgidia. A absolvit Facultatea de Teologie din Constanța (Universitatea Ovidius), specializarea Artă Scară, în anul 2012, și specializarea Teologie Pastorală, în anul 2013. În prezent este masterand la Conservatorul din București, secția Canto.

Comentarii Facebook


Știri recente