Arad | Noua bibliotecă a Facultăţii de Teologie a fost inaugurată de IPS Timotei

IPS Timotei - Arad 2017

IPS Timotei a binecuvântat astăzi, 6 martie 2017, noul sediu al Bibliotecii Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad. După slujba de binecuvântare oficiată de Arhiepiscopul Aradului a avut loc lansarea anuarului instituţiei de învăţământ.

Alături de ierarh au slujit: Pr. Prof. Dr. Cristinel Ioja, Decanul Facultăţii, Pr. Mihai Octavian Blaj, Consilier Economic în cadrul Centrului Eparhial şi Arhid. Asist. Tiberiu Ardelean.

La eveniment a participat Rectorul Universităţii „Aurel Vlaicu” din Arad, Prof. Dr. Ramona Lile, corpul academic, studenţii Facultăţii de Teologie, precum şi alţi invitaţi.

Biblioteca Facultăţii de Teologie a fost dotată cu mobilier modern, având o capacitate de 12.000 de volume. Cărţile din fondul bibliotecii Facultăţii sunt în mare parte lucrări teologice de specialitate, dar şi din alte domenii ale culturii: filosofie, istorie, artă sacră.

Considerăm că noua bibliotecă a Facultăţii de Teologie Ortodoxă reprezintă un punct foarte important pentru cercetarea teologică, atât a cadrelor didactice, cât şi a studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor, în condiţii optime şi în conformitate cu cerinţele actuale, pentru asigurarea unui învăţământ teologic de calitate, ne-a transmis Pr. Conf. Dr. Lucian Farcaşiu.

Pe lângă sala mare a Bibliotecii, care are o capacitate de 30 de locuri, în incinta Facultăţii funcţionează şi o sală de lectură cu alte 30 de locuri, unde profesorii, studenţii, masteranzii şi doctoranzii au acces la publicaţiile periodice bisericeşti, precum şi la cărţile pe care le pot comanda din biblioteca Facultăţii spre studiu.

În cadrul acestui eveniment a fost lansat și Anuarul Facultății de Teologie din Arad pentru anul universitar 2015/2016. Volumul reunește studii documentate ale cadrelor didactice ale Facultății, actvitatea de cercetare științifică a acestora, tabelul doctoranzilor, masteranzilor și studenților Facultății.

Cartea mai cuprinde: dipticul profesorilor, ostenitorilor și ctitorilor Institutului Teologic, Academiei și Facultății de Teologie din Arad, precum și cronica evenimentelor petrecute în cadrul Facultății, în anul universitar 2015-2016.

***

Amenajarea noului sediu al Bibliotecii Facultăţii face parte din proiectul mai larg al reparaţiilor executate la clădirea Facultăţii. Investiţiile au fost realizate cu sprijinul financiar al Arhiepiscopiei Aradului, în proprietatea căreia se află clădirea şi, în parte, al Universităţii „Aurel Vlaicu”, instituţie în cadrul căreia funcţionează Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea”.

 

 

 

 

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…