Apreciere și recunoștință | Patriarhul Daniel a oferit distincții unor personalități și jurnaliști români care au promovat Anul comemorativ 2017

Mai multe personalități și jurnaliști români au primit miercuri din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel Diploma și medalia Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. Distincția a fost acordată pentru contribuții remarcabile în promovarea Anului comemorativ 2017 în Patriarhia Română.

Adresându-se celor prezenți după premierea din Sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei, Patriarhul Daniel le-a mulțumit pentru activitatea desfășurată și i-a încurajat pentru cea viitoare.

În continuare, a făcut referire la adevărata libertate, dobândită prin prezența Duhului Sfânt în om, chemat prin rugăciune și evidențiat prin faptele bune. De asemenea, Patriarhul a îndemnat ca în timp de libertate socială ‘să păstrăm credința și să o transmitem generațiilor viitoare, pentru că ne va întreba Hristos: «Ce ați făcut cu libertatea voastră?»’.

Mai departe, conducătorul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat că cea mai persecutată religie în lume este creștinismul.

‘Cei mai mulți oameni persecutați pentru credință sunt creștinii, în special în țările musulmane’, pentru care ‘trebuie să arătăm solidaritate prin rugăciune și prin diferite forme concrete de ajutorare’, a spus Preafericirea Sa, care a adăugat că ‘restaurarea bisericilor și mănăstirilor din Siria reprezintă o prioritate în următorii ani’.

Pentru construirea Bisericii din suflete, Patriarhul Daniel a apreciat că este nevoie de ajutorul laicilor.

‘Deodată cu aceste construcții să punem accent puternic pe zidirea interioară: înnobilarea vieții creștine, rugăciune, dar și prin fapte care exprimă iubirea milostivă și darnică față de semenii noștri. Avem aici nevoie de ajutorul laicatului care fac parte din poporul creștin. Din punct de vedere al cooperării misionare, considerăm că orice cuvânt ziditor este o lucrare misionară, indiferent că face parte dintr-un program prestabilit sau este o inspirație de moment pentru un context dat. Este mare lucrarea celor care prin cuvânt și faptă arată iubirea lui Dumnezeu pentru lume’, a spus Preafericirea Sa.

Criteriul ultim al judecății de apoi este acesta: ‘cât de mult l-am iubit în lume pe Dumnezeu în rugăciune și pe semeni în fapte bune’, a spus Părintele Patriarh. Preafericirea Sa a insistat asupra iubirii de Dumnezeu și semeni afirmând că ‘Hristos suferă până la sfârșitul veacurilor potrivit suferinței fiecărui om, dar El umple cu prezența Sa sfântă, sfințitoare și mântuitoare viața celor care suferă și cheamă în ajutor pe Dumnezeu’.

Părintele Patriarh s-a adresat jurnaliștilor și a mulțumit atât ‘celor care au emisiuni consacrate credinței în mod permanent, precum și celor care mărturisesc credința în alte modalități’.

Referindu-se la chemarea lui Dumnezeu transmisă oamenilor, Patriarhul Daniel a amintit de ‘două intervenții directe ale lui Dumnezeu în istorie’ și anume, convertirea Sfântului Apostol Pavel și arătarea semnului Sfintei Cruci Împăratului Constantin cel Mare. Ambele evenimente providențiale sunt reprezentate în mozaic în Sala Europa Christiana.

‘Avem această conștiință că Hristos Domnul Cel înălțat la Cer este prezent în istorie și lucrează când dorește, cum dorește și prin oamenii pe care îi alege. De aceea, fericiți sunt cei care sunt chemați ca Sfântul Pavel și Sfântul Constantin cel Mare să ajute Biserica Sa. Este o mare binecuvântare când suntem chemați de Hristos să lucrăm pentru mântuirea oamenilor. Dacă nu înțelegem chemarea la început, o vom înțelege pe măsură ce o împlinim sau răspundem chemării prin cuvântul bun și prin fapta ziditoare de suflet’, a spus Preafericirea Sa.

La final, Patriarhul le-a adresat urări de bine cu prilejul Noului An: ‘Vă dorim ani mulți, binecuvântați și plini de rodire duhovnicească misionară, spre slava lui Dumnezeu, binele Bisericii și bucuria personală’.

Persoanele evidențiate sunt:

Personalităţi prezente în mass media

Teodor Baconschi – teolog, diplomat;
Costion Nicolescu – teolog, publicist;
Mihai Coman – Decanul Facultăţii de Jurnalism şi ştiinţele comunicării – Universitatea Bucureşti;
Sever Voinescu – Redactor Şef Dilema Veche;
Mihail Neamţu – teolog, scriitor;

Jurnalişti TVR

Cristina Andrei-jurnalist senior, producător;
Cristina Ionescu – jurnalist senior;
Răzvan Bucuroiu – jurnalist senior;
Ion Lucian Ciucu – jurnalist senior;
Paula Tăbîrcă- jurnalist;
Anna de Hillerin – jurnalist;
Andrei-Victor Dochia – jurnalist;
Corneliu-Vlad Matache – jurnalist;
Adrian Bodonea-Florea – video jurnalist;
Rafael Udrişte – jurnalist;
Ciprian Dumea – video jurnalist;
Adriana Ivan – organizator de producţie;
Sorin Tudor – editor imagine;
Bogdan Sterpu – editor imagine;
Cristi Rădulescu – editor sunet;

Jurnalişti Radio România

Remus Rădulescu – realizator coordonator;
Cristian Curte – redactor;
Pr. Titus Dumitrică – redactor;
Paul Scarlat – redactor;
Cătălin Duţă – redactor;
Izabela Aivăncesei – redactor;

Jurnalist Realitatea TV

George Grigoriu – jurnalist.

Pe lângă distincția sus amintită, persoanele care au contribuit la binele Bisericii în anul ce a trecut au mai primul Albumul Patriarhia română – Istoric și organizare, Calendarul creștin ortodox 2018, precum și un DVD realizat de Trinitas Tv care conține interviul Patriarhului Daniel oferit recent Televiziunii Române.

Foto Credit: Robert Nicolae / Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente