Părintele Ioan Iftimie din Vultureni, judeţul Galaţi, reprezintă o altă mărturie a condamnării la închisoare pe motive ce ţin de apartenenţa la credinţa ortodoxă.
Vă prezentăm în continuare un material semnat de Adrian Nicolae Petcu şi publicat în ediţia de vineri, 17 martie 2017, a Ziarului Lumina.
S-a născut la 23 iunie 1909, în localitatea gălăţeană Vultureni. După finalizarea studiilor în Teologie, Litere şi Filosofie, tânărul Iftimie a primit darul preoţiei pe seama Parohiei Meleşcani din localitatea natală.
Confruntarea cu autorităţile comuniste a început în anul 1948. Câteva discuţii cu intelectuali tecuceni, privind viitorul ţării în noua configuraţie politică, aveau să atragă atenţia Siguranţei comuniste, care-i urmărea îndeaproape pe foştii lideri politici. Arestările începute în rândurile acestor foşti lideri politici au condus inevitabil la părintele Iftimie, cunoscut militant ţărănist în localitatea Vultureni. La momentul arestării, 28 decembrie 1948, Securitatea a efectuat inclusiv o percheziţie în biserică, în turla locaşului descoperind o armă „ZB” şi 47 de cartuşe. Deşi preotul avea să decline apartenenţa asupra armei şi muniţiei, pentru Securitate existau elementele unei „organizaţii subversive legionare în judeţul Tecuci”, reactivată „la ordinul avocatului Niculae Pâslaru”. De asemenea, părintele Iftimie a mai fost acuzat pentru ajutorul dat unor militari germani, fugari, care sperau să se repatrieze. În martie 1946, părintele Iftimie primise în găzduire, pentru trei luni, doi militari germani, dându-le hrană şi chiar bani. În ancheta consemnată la 4 noiembrie 1949, părintele Iftimie a arătat că, după trecerea frontului, au rămas multe arme, el păstrând cinci arme, din care mai apoi patru le-a predat Jandarmeriei, una utilizând-o pentru a-şi apăra gospodăria de atacurile bandelor de hoţi din zonă. Prin Sentinţa nr. 360 din 22 aprilie 1950 a Tribunalului Militar Galaţi, părintele Iftimie a fost condamnat la patru ani de închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „deţinere ilegală de armament”.
A cunoscut penitenciarul de la Galaţi (mai 1950), apoi coloniile de muncă de la Poarta Albă (aprilie 1951), Valea Neagră (noiembrie 1951) şi Galeşu (noiembrie 1952). A fost eliberat la 17 iunie 1953. Deşi fusese eliberat, părintele Iftimie face recurs extraordinar la sentinţa din 1950. Recursul a fost acceptat, iar cazul său judecat din nou. La înfăţişarea din 8 septembrie 1955, de la Tribunalul Militar Suprem din Bucureşti, părintele avea să spună: „Nu recunosc nici declaraţia dată la primele cercetări şi nici cea dată la Tribunalul Militar Galaţi, pentru faptul că am fost sub presiune. Când am fost luat de la penitenciar spre a mă duce la judecată, eu cu Sandu am fost bătuţi de către directorul Penitenciarului Goiciu ca să nu spunem adevărul. În faţa instanţei nu s-a exercitat nici o presiune, însă am declarat cele înscrise în procesul-verbal din instanţă de teama celor păţite la penitenciar”. Prin Decizia nr. 3138 din 22 octombrie 1953, sentinţa din 1950 a fost casată.
După acest moment, părintele ajunge preot în localitatea Tăvădăreşti, judeţul Bacău, însă nu pentru mult timp. La 15 iunie 1959 este arestat din nou, anchetat şi trimis în justiţie. Prin Sentinţa nr. 553/1959 a Tribunalului Militar Iaşi este condamnat la 10 ani de închisoare corecţională. Trece prin închisorile de la Bacău (august 1959), Jilava (noiembrie 1959) şi Galaţi (noiembrie 1959), apoi prin lagărele de muncă de la Periprava (decembrie 1959) şi Salcia (aprilie 1960). Este eliberat la 9 iulie 1960.
