Anul Centenar 2018 | Academia Română anunță semnarea unui parteneriat cu Institutul Cultural Român

Academia Română și Institutul Cultural Român vor semna joi, 15 februarie 2018, ora 12:30, în în Clubul Academicienilor, un acord de parteneriat instituțional, ce are ca scop promovarea creației culturale și științifice românești în țară și mai ales în străinătate, anunță Biroul de presă al Academiei Române.

Un obiectiv important al cooperării este dezvoltarea de proiecte cultural-ştiinţifice destinate creşterii vizibilităţii valorilor spirituale româneşti, cu deosebire în contextul marcării Centenarului Primului Război Mondial și al Marii Uniri.

Între acestea se află derularea unui program de traduceri din literatura istoriografică românească, cu scopul de a spori circulația internațională a informației științifice românești și de a promova punctele de vedere românești în lume.

© ICR

Evenimentul va fi urmat de o conferință de presă, susținută de acad. Cristian Hera, președintele Academiei Române, Acad. Victor Spinei, vicepreședinte și coordonator al programului „Centenar“, Liliana Țuroiu, președintele Institutului Cultural Român, și Mirel Taloș, vicepreședinte al Institutului Cultural Român.

Comentarii Facebook


Știri recente