Antologie tematică din scrierile Patriarhului Justinian Marina

La Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a apărut volumul Îndemnuri pastorale, o antologie din scrierile vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina, ne-a transmis Pr. Adrian Agachi de  la Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Cartea reunește citate grupate tematic din Apostolatul social, opera fundamentală a Patriarhului Justinian Marina, publicată în 12 volume în timpul păstoririi sale. Volumul se înscrie în tematica Anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului.

În Cuvântul înainte semnat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că Patriarhul Justinian Marina, cu mult curaj și echilibru, diplomație și tenacitate, a încercat să apere Biserica de loviturile sistematice ale puterii politice, alegând calea unei dârze rezistențe. S-a opus din răsputeri abuzurilor și ingerințelor partidului-stat în viața Bisericii și încercării acestuia de a transforma Biserica într-o instituție neputincioasă, tolerată și discreditată, cu un rol nesemnificativ în societate.

Lucrarea poate fi achiziționată din magazinele Serviciului Colportaj al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Comentarii Facebook


Știri recente