Tezaurul documentar al trecutului nostru ascunde numeroase și însemnate mărturii, încă necunoscute, capabile să ofere noi și, uneori, spectaculoase perspective asupra unor oameni, locuri și evenimente din vremurile mai îndepărtate sau mai apropiate de contemporaneitate.
Un asemenea document deosebit și, odată mai mult, de aparte însemnătate prin aducerea sa în lumina cunoașterii publice într-o pagină a cotidianului Ziarul „LUMINA” din acest curgător an 2016, este o scrisoare de curând descoperită în fondul arhivistic al Primăriei din Târgu-Jiu, datată în ziua de 20 octombrie a anului 1937, adresată fiind primarului acestui oraș din inima județului Gorj de către Aristița Tătărescu, președinta Ligii Naționale a Femeilor Gorjene și soția președintelui Consiliului de Miniștri de atunci, Gheorghe Tătărescu.
Împrejurările descoperirii acestui important document sunt, ele însele, de un special și remarcabil interes.
Este bine-cunoscut faptul că în anii ultimului deceniu o contribuție deosebită la cunoașterea operei marelui sculptor Constantin Brâncuși din perspectiva, prea puțin cunoscută, abordată și înțeleasă până atunci, a fundamentelor și a mesajului profund creștin încifrate în opera acestuia a avut-o Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Încă pe când era Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Bucovinei (1990-2007), Preafericirea Sa a acordat o atenție specială acestei teme pe care a prezentat-o, pentru întâia oara în prelegerea susținută și primită cu un deosebit interes la data de 14 ianuarie 2006, în cadrul solemnității de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universității de Arte „George Enescu” din Iași.
Titlul inițial al prelegerii prezentate atunci a fost „Materia sculptată-epifanie a luminii creatorului. Spiritualitatea ortodoxă în opera lui Brâncuși”.
Restructurat mai apoi și substanțial îmbogățit de către autor, textul a devenit, curând, în anul următor, 2007, o importantă operă apărută, sub titlul „Brâncuși – sculptor creștin ortodox”, la Editura TRINITAS, Iaşi.
Aducerea în lumina atenției publice a spiritualității creștin-ortodoxe în viața și opera lui Constantin Brâncuși s-a produs, cu suplimentare semnificații comemorative, în contextul împlinirii, în 2006, a 130 de ani de la nașterea marelui sculptor (n. 19 februarie 1876, în satul Hobița, comuna Peștișani, jud. Gorj), dar și, în 2007, a 50 de ani de la mutarea sa la cele veșnice (m. 16 martie 1957, la Paris, înmormântat în cimitirul Montparnasse).
Continuarea apoi a aceluiași interes deosebit, manifestat atât din partea specialiștilor, cât și a credincioșilor și a publicului larg, a atras, doar câțiva ani mai târziu, în 2013, reeditarea cărții într-o a doua ediție, din nou revizuită, de data aceasta sub auspiciile Editurii TRINITAS a Patriarhiei Române.
Într-o discretă argumentare a interesului personal special față de spiritualitatea creștin-ortodoxă, prezentă cu atâta pregnanță în viața și opera lui Constantin Brâncuși, Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL menționa, pe când era Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, într-o notă a prefeței, următoarele: „Motivația acestui omagiu constă nu numai în legătura personală cu Oltenia, având tatăl născut în această provincie a României, ci și în admirația pe care o avem pentru românul artist, care a legat în mod genial tradiția cu noutatea și a influențat, ca nimeni altul, arta universală. Iar faptul că un iubitor de artă născut în Moldova, la Botoșani, Iosif Brummer, emigrant în America în anul 1912, l-a făcut cunoscut pe Brâncuși în toată lumea prin galeriile sale de artă ne îndeamnă să contribuim și noi la o mai bună înțelegere a operei lui Brâncuși”.
Întru abordarea exegetică a temei brâncușiene din perspectivă creștină, Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL însera, totodată, spre o mai clară urmărire a principalelor repere biografice ale vieții și activității lui Constantin Brâncuși, și o cronologie structurată pe ani, conformă cu autorizatele contribuții anterioare în acest sens.
Pe temeiul acestor date, legătura dintre Liga Națională a Femeilor din județul Gorj, prin președinta acesteia, Aristița Tătărescu, și marele artist s-a realizat încă din anul 1935, când lui Brâncuși i-a fost prezentat, pentru întâia oară, de către asociația menționată, cererea de a concepe și realiza, la Târgu-Jiu, „un monument comemorativ închinat soldaților decedați în Primul Război Mondial”.
Brâncuși, aflat atunci la vârsta de aproape șaizeci de ani și în plină glorie pe plan internațional, a fost puternic sensibilizat de acest proiect, spunându-și cuvântul, în acest sens, puternicele sale sentimente, deopotrivă patriotice și creștin-ortodoxe. Acceptând propunerea, a și întreprins, în același an, o călătorie la București pentru studierea modalităților de concretizare.
Ideea și expresia plastică monumentală de redare a acesteia nu-i fuseseră, de altfel, cu totul străine până atunci. Spre exemplu, în ce privește COLOANA, provenită evident din stâlpul gorjean de cerdac, ea era prezentă, în diferite variante, în creația brâncușiană, cu ani buni înainte, precum în prima versiune a Coloanei Sărutului (1916) și cea dintâi formă a Coloanei fără sfârșit (1918).
Motivul Coloanei se alătura, astfel, altor teme pe care artistul le experia, înseriate pe parcursul anilor, precum, începând cu anul 1905, Capul de copil, apoi, din 1907 – Sărutul, 1910 – Cumințenia pământului, Măiastra ș.a.
Variantele Măiastrei, înșiruite pe parcursul multor ani, i-au pricinuit, de altfel, lui Brâncuși o replică celebră, ce exprimă totul despre febrilitatea căutării de redare a unor idei și a unor teme, în haina sintetic-abstractizată a operei sculpturale.
Întrebat fiind, cu glas zeflemitor, cu prilejul unei serate pariziene, de un exponent tipic al aroganței mărginite și al ignoranței auto-suficiente: „Ce mai faci, domnule Brâncuși? Tot păsări sculptezi?”, maestrul i-a răspuns, în auzul tuturor: „Domnule, eu nu sculptez păsări, ci zboruri!”.
Măsura în care opera lui Brâncuși a constituit un important salt în afirmarea sculpturii non-figurative, ca o nouă treaptă în evoluția artei sculpturale pe plan mondial, l-a constituit și împrejurarea în care un alt exemplar de Măiastră, intitulat „Pasărea în văzduh” a fost, inițial, refuzat pentru o scutire de taxă vamală la aducerea sa în Statele Unite, în 1927, pentru o expoziție, ea nefiind considerată ca făcând parte din categoria operelor de artă. Brâncuși a dat în judecată Oficiul Vămilor, iar rezultatul procesului care i-a dat dreptate artistului a constituit o biruință de răsunet a noului curent artistic pe care sculptorul român îl deschidea în arta universală.
Acum, la momentul 1935 și după aceea, la aproape un deceniu distanță de la episodul anterior amintit, lucrurile erau demult lămurite în ceea ce privește valoarea noului curent artistic promovat de Brâncuși.
Totuși, concretizarea propunerii venite de la Liga Națională a Femeilor Gorjene n-a mers tocmai ușor. Însă nu din motivul mai vechii neînțelegeri conceptuale. Piesele componente ale ansamblului monumental ce se dorea a fi realizat la Târgu-Jiu trebuiau să atingă dimensiuni mari, nefiind posibilă realizarea lor la Paris și transportarea, apoi, în România. Ele trebuiau realizate aici, în țară, evident sub directa supraveghere a maestrului. Dar mai era o problemă. Costurile de realizare a ansamblului monumental respectiv erau ridicate, deci apărea, destul de greu surmontabilă, problema fondurilor disponibile pentru concretizarea acestui proiect.
După cum se știe, toate aceste dificultăți au fost, în cele din urmă depășite, iar ansamblul a fost, din fericire, realizat, spre deosebire de un alt important proiect brâncușian, solicitat maestrului, cam în același timp, în India, de către Maharajahul Yeshvant Holcar de Indor, intitulat Templul contemplării și al dezrobirii, ca mausoleu al soției acestuia, Sanyogibatai, care a rămas, în cele din urmă, doar în stadiul de proiect.
Se știe faptul că, în cele din urmă, comanda fermă pentru Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu i-a fost prezentat lui Constantin Brâncuși abia în 1937 și că maestrul a venit, în același an, în România, pentru a conduce personal execuția pieselor componente: Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana fără sfârșit, integrând, între Poartă și Coloană, în lungul arterei special trasate ca fir de legătură dintre acestea construcția bisericii „Sfinții Apostoli” din centrul orașului Târgu-Jiu.
În luna octombrie a anului următor, 1938, execuția ansamblului fiind încheiată, a putut avea loc inaugurarea oficială a acestuia, în prezența însăși a maestrului Brâncuși care, cu acel prilej, făcea o nouă călătorie în România. Din nefericire, acesta a fost ultimul drum al marelui artist în țara sa natală!… Dacă e de regretat faptul că aproape două decenii, până la moarte (1957), el n-a mai putut ajunge în România, este, în schimb, de luminoasă amintire faptul că el și-a putut conduce până la sfârșit realizarea și inaugurarea acestui măreț și înalt în semnificații ansamblu sculptural dăruit țării și meleagurilor unde a văzut lumina zilei și unde și-a trăit anii copilăriei și ai tinereții, până la vârsta de 28 de ani, când, în 1904, pleca, prin Germania și Elveția către capitala Franței, Parisul desăvârșirii formării și al afirmării sale pe plan internațional.
Cunoscând îndeaproape, la momentul realizării lucrărilor dedicate lui Brâncuși, toate elementele succint evocate mai sus, legate de realizarea ansamblului brâncușian de la Târgu-Jiu, Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL a rămas atașat ideii de a fi căutate și puse în lumină noi mărturii documentare care să completeze cercul cunoașterii în exegeza brâncușiană.
Pornind de la aceste năzuințe și convingeri privind posibilitatea completării cunoștințelor noastre prin noi informații nemijlocite, Preafericirea Sa a încredințat Preacucernicului Părinte Ion Popescu, paroh al Bisericii Icoanei din București și protoiereu al Protoieriei Sector 2 Capitală, legat el însuși sufletește de meleagurile natale brâncușiene, misiunea de a cerceta și afla documente semnificative privind realizarea Ansamblului Comemorativ de la Târgu-Jiu de către Constantin Brâncuși.
Iar, la rândul său, părintele Ion Popescu, prin investigații fructuoase, a descoperit, în fondul arhivistic al Primăriei din Târgu-Jiu, originalul scrisorii înregistrate la 20 octombrie 1937, prin care doamna Aristița Tătărescu îi scria primarului orașului, în numele Ligii Naționale a Femeilor Gorjene următoarele:
„Domnule Primar,
În dorința de a contribui cât de mult la ridicarea orașului Târgu-Jiu și mai ales pentru a preamări memoria eroilor Gorjeni care s-au jertfit în războiul de întregire, Liga Națională a Femeilor Gorjene vă aduce la cunoștință că a hotărât să dăruiască orașului o coloană și un portal de piatră opere a marelui sculptor Brâncuși, care în chipul acesta aduce un prinos de recunoștință Județului său natal.
Dorința Ligei este ca donațiunea să aibe următoarea destinație: Crearea unei străzi care va purta numele «Calea Eroilor», cale care va porni din preajma Jiului trecând prin grădina publică, pentru a merge până la actualele cazărmi. Această stradă este de mult prevăzută în planul de sistematizare a orașului, ea nu s-a putut realiza din lipsă de fonduri. Pentru plata acestor expropieri Liga vă pune la dispoziție suma de lei 750.000 (șapte sute cincizeci de mii). La începutul acestei căi se va așeza portalul sus numit, iar pe promontoriul ei lângă cazărmi, se va ridica coloana recunoștinței, legându-se astfel amintirea locurilor pentru care au luptat Eroii gorjeni, cu ideea recunoștinței fără de sfârșit simbolizată prin coloană.
Totodată vă aducem la cunoștiință că realizând mai departe gândul său, Liga Națională a Femeilor Gorjene a luat pe a sa răspundere construcția Bisericei Sfinții Apostoli care se află pe strada destinată Eroilor, contribuind la terminarea unor lucrări de mult părăsite și dând astfel prin ridicarea acestui sfânt lăcaș, o strălucire mai mare recunoștinței noastre către cei care s-au jertfit pentru noi.
Atât facturile de plată ale celor 2 monumente, clădirea bisericei precum și suma depusă pentru plata expropierilor reprezentând valoarea de lei 2.200.000 sunt rezultatele exclusive a muncii noastre de ani de zile complectată cu beneficiul expoziției (Co) Munei noastre Românești organizată sub auspiciile Ligei.
Dania noastră fiind isvorâtă numai din simțământul de curată dragoste de Țară precizăm că atât operile de artă cât și sumele dăruite trebuiesc să servească scopului sus arătat, Liga Națională a Femeilor Gorjene înțelegând ca orașul Târgu-Jiu să respecte întotdeauna donațiunea în forma în care a fost făcută.
(Semnat),
Aristița G. Tătărescu”
(Scrisoarea a fost înregistrară la Primăria Orașului Tg. Jiu, Serv. Administrației Centrale, intr. No. 63301/20 octombrie 1937; Rezoluția: „În consiliu”, semnătura, cu inițiale, indescifrabilă; alt număr: 141/937).
Prin conținutul și semnificația sa, documentul prezintă o importanță cu totul deosebită.
În primul rând el mărturisește faptul că ansamblul brâncușian de la Târgu-Jiu a fost o inițiativă și un dar al Ligii Naționale a Femeilor Gorjene ca memorial închinat eroilor gorjeni care s-au jertfit în Primul Război Mondial, numit „războiul de întregire”. Ulterior, valoarea ansamblului de la Târgu-Jiu, avea să depășească de la sine conotația locală, gorjeană, referitoare la eroii căzuți în luptele de la Jiu, devenind un adevărat simbol național al recunoștinței față de toți eroii neamului care s-au jertfit pe toate câmpurile de luptă ale marii conflagrații încheiată prin desăvârșirea statului național unitar român.
Pe de altă parte, avem mărturia că monumentele încredințate spre execuție sculptorului Constantin Brâncuși au fost concepute, încă din faza inițială, ca părți componente ale unui ansamblu închegat, menționându-se, la momentul întocmirii acestui text, „Portalul” (devenit „Poarta Sărutului”) și „Coloana” (devenită „Coloana (recunoștinței) fără sfârșit” sau „Coloana infinită”). Curând mai apoi proiectul a fost completat de marele artist prin adăugarea, la locul de pornire a ansamblului de pe malul Jiului, a „Mesei Tăcerii” și, în continuare, a „Aleii Scaunelor” care duce la „Poarta Sărutului”. Totodată, se face mențiune asupra arterei numite „Calea Eroilor”, special gândită pentru a uni elementele întregului ansamblu, precum și la amplasarea, pe traseul acesteia, în nemijlocită comuniune de semnificație cu celelalte componente sculpturale, a bisericii „Sfinții Apostoli”, a cărei construcție începuse deja, dar rămăsese neterminată, din lipsă de fonduri.
Un aspect de însemnătate deosebită pe care îl abordează și îl soluționează integral conținutul scrisorii este, de altfel, tocmai cel referitor la fondurile necesare pentru realizarea proiectului. Aici intervine expresia de înaltă generozitate și solidaritate creștinească, precum și a „simțământului de curată dragoste de Țară” pe care membrele Ligii Naționale a Femeilor Gorjene în frunte cu Aristița Tătărescu le concretizează prin donarea substanțialei sume totale de 2.200.000 lei, provenită din activitatea și strădaniile de peste ani ale Ligii, donație în măsură să acopere integral costul realizării monumentelor sculpturale, terminarea construcției bisericii, luată pe seama și răspunderea directă a Ligii, precum și fondurile, în valoare de 750.000 lei, necesare exproprierilor pentru cauza de interes public a trasării străzii „Calea Eroilor”.
Donația este, bineînțeles, însoțită de fireasca dorință ca fondul respectiv să fie utilizat numai în scopul căruia i-a fost destinat.
Înțelegem, așadar, mai îndeaproape care au fost împrejurările și condițiile în care a putut fi realizat acest important însemn brâncușian dăruit pământului românesc.
Pilda jertfelnică și de înalt patriotism a Ligii Naționale a Femeilor Gorjene de acum aproape optzeci de ani capătă, în mod firesc, speciale conotații în contemporaneitate, în contextul prezentului an, 2016, ca an al comemorării unui secol de la intrarea României în Primul Război Mondial, când ne reamintim, cu pioșenie și profundă recunoștință, numeroasele jertfe ale fiilor poporului român de atunci pentru împlinirea dezideratului deplinei unități naționale. Acest an este marcat, pe de altă parte, și de eforturi publice pentru rămânerea pe seama țării a unei alte capodopere brâncușiene, „Cumințenia pământului”, realizată de genialul nostru co-național, Constantin Brâncuși, în anul 1910. Patriotismul femeilor gorjene ar putea inspira patriotism sau generozitate şi deținătorilor actuali ai operei lui Brâncuşi numită „Cuminţenia pământului”.
Întreolaltă, simbolismul unor atare momente comemorative și acțiuni este menit a păstra și transmite urmașilor flacăra vie a iubirii de neam, de țară și de Biserică a lui Hristos, de a pune în fireasca lor lumină și de a apăra, ca repere fundamentale de conștiință, adevăratele valori identitare perene ale poporului român.
În șirul acestor firești și înălțătoare culmi ale memoriei românești, pornind de la acelea ale anului în curs, se arată deja dinainte, pentru anul ce vine, următoarea culme, cea a secolului împlinit de la marile biruințe din vara anului 1917 care au salvat ființa și continuitatea statului român, pentru ca, apoi, în anul 1918, să se realizeze desăvârșirea statului național unitar prin Marea Unire, al cărei centenar va fi serbat în anul 2018.
Fie-ne dar, întru acestea, făclie călăuzitoare însuși simbolul creștin creat de ilustrul nostru înaintaș, Brâncuși, în „Coloana fără sfârșit”: simbol al nemuririi sufletului şi al vieţii veşnice, dar şi al „recunoștinței fără de sfârșit” faţă de eroii români care s-au jertfit pentru libertatea şi unitatea Neamului. Acestor Eroi va fi dedicată în 2018 şi noua Catedrală Naţională din Bucureşti, cu hramurile „Înălțarea Domnului” – „Ziua Eroilor” şi „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României” (30 noiembrie).
Pr. Dr. Florin Șerbănescu
