Aniversăm un act de dreptate și demnitate națională – „155 de ani de la Unirea Principatelor Române”

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu ocazia aniversării a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române, Palatul Patriarhiei, vineri, 24 ianuarie 2014:

Astăzi, la aniversarea a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române, în acest Palat al Patriarhiei ne aflăm de fapt pe locul fostei clădiri a Mitropoliei Țării Românești, unde s-au desfășurat lucrările Adunării elective, care a ales la 24 ianuarie 1859 pe Domnitorul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, și Domnitor al Țării Românești, înfăptuind astfel Unirea celor două Principate Române.

Așadar, în acest loc, pe cunoscutul Deal al Mitropoliei, reper al istoriei, credinței și culturii creștine românești, s-a desfășurat în urmă cu 155 de ani Unirea Principatelor Române, binecuvântată și susținută atunci de rugăciunea Bisericii, eveniment istoric pe care astăzi îl aniversăm, cu respect și recunoștință.

De aceea, în ziua de 24 ianuarie a fiecărui an, la Catedrala de pe Dealul Mitropoliei din București, se săvârșește slujba de Te Deum, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu, dar și ca amintire a multelor slujbe de Te Deum pe care le-a săvârșit Biserica noastră în toate momentele importante ale lucrărilor pentru Unirea Principatelor. Cu o slujbă de Te Deum au început lucrările Adunărilor Ad-hoc din Moldova și Țara Românească (1857), cu slujba de Te Deum au început lucrările Adunării elective de la Iași, care, în ziua 05 ianuarie 1859, l-a ales pe Alexandru Ioan Cuza ca Domnitor al Moldovei, cu slujba de Te Deum a început și Adunarea electivă de la București, care, în ziua de 24 ianuarie 1859, l-a ales Domnitor al Țării Românești tot pe Alexandru Ioan Cuza.

Deci, slujba de Te Deum, nume care provine din limba latină și înseamnă „pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm”, are o semnificație deosebită în viața poporului român, deoarece, prin această slujbă, mai întâi mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile primite de la El, între acestea aflându-se mai ales darul unității de cuget și simțiri, pe care Biserica Ortodoxă Română l-a cultivat prin rugăciune, prin predică, prin sfat și îndemn bun, dar și prin cărți tipărite „pentru toată seminția românească„. De aceea, o mulțime de ierarhi, preoți, monahi și teologi români ortodocși au militat și au lucrat pentru realizarea Unirii Principatele Române. Totodată, în slujba de Te Deum cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru păstrarea și cultivarea darului unității naționale, ca pe o lumină transmisă din generație în generație, ca pe o făclie de Înviere spirituală și ca pe o coroană a demnității noastre românești.

Contemporanii Unirii Principatelor Române au numit, pe bună dreptate, data de 24 ianuarie 1859 „Ziua cea mare a veacului”, pentru că Unirea Principatelor Române, numită de unii „Unirea Mică”, a fost de fapt „Unirea de Bază” sau „Unirea Fundament„. De ce? Pentru că ea a constituit temelia de început pentru realizarea statului român modern, care, din anul 1862, se numea ROMNIA, temelie pentru obținerea independenței naționale românești (9 mai 1877) în urma Războiului de Independență din anul 1877, temelie pentru ridicarea României la rang de Regat în anul 1881, și mai ales temelie pentru Marea Unire de la Alba-Iulia, din 1 decembrie 1918, ca Unire a Transilvaniei cu România, precedată de Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918 și Unirea Bucovinei cu România, la 28 noiembrie 1918. Pentru Biserica noastră, Unirea Principatelor Române a fost temelie pentru recunoașterea oficială a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române în anul 1885 și ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie, în anul 1925, după realizarea României Mari.

În această perspectivă a autocefaliei Bisericii noastre, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat deja, la 3 decembrie 1864, Decretul organic, în care se arăta că „Biserica Ortodoxă Română este și rămâne independentă de orice autoritate bisericească străină, în tot ceea ce privește organizarea și disciplina” și că „Sinodul general al Bisericii Române păstrează unitatea dogmatică a sfintei credințe ortodoxe cu Marea Biserică de Răsărit, prin coînțelegere cu Biserica Ecumenică a Constantinopolului”1.

Multe dintre reformele Domnitorului Alexandru Ioan Cuza care priveau Biserica au fost foarte progresiste pentru acea vreme, iar unele măsuri luate de el au creat neînțelegeri și nemulțumiri. Având un accentuat spirit reformator, Alexandru Ioan Cuza a dorit să facă unele înnoiri, dar, după propria-i afirmație, el „n-a voit să facă rău Bisericii strămoșești, decât numai bine”2.

Urmare promulgării, în decembrie 1863, a Legii pentru secularizarea averilor mănăstirești, adică a preluării averilor bisericești de către Stat, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza s-au reglementat și principiile legale prin care Statul se obligă să sprijine Biserica. În acest sens, s-au stabilit prin lege plata unei părți a salariului preoților de la bugetul de Stat, sprijinirea învățământului teologic seminarial și universitar, acordarea a 8,5 ha de pământ bisericilor parohiale ș.a. . Aceste măsuri reparatorii începute de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza au fost împlinite mai târziu, în timpul Regelui Carol I, prin „Legea clerului mirean și a seminariilor„, din 29 mai 1893.

Menționăm și faptul că Unirea Principatelor Române a permis Domnitorului Alexandru Ioan Cuza înființarea Universității din Iași, în anul 1860, care cuprindea și Facultatea de Teologie, înființarea Universității din București, în anul 1864, înființarea de noi gimnazii și școli primare, precum și obligativitatea și gratuitatea învățământului primar, fapt întâlnit mai rar atunci în Europa.

Pentru toate binefacerile Unirii Principatelor Române, aducem astăzi mulțumire Preasfintei Treimi și pomenim cu recunoștință pe Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pe Mitropolitul Nifon al Țării Românești, pe Mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei și pe toți cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române.

Totodată, ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să păstrăm și să cultivăm darul unității naționale ca fiind un simbol al demnității poporului român, obținut cu multe jertfe și multe eforturi spirituale și materiale, spre slava Preasfintei Treimi, binele țării noastre și bucuria românilor de pretutindeni.

† DANIEL

Patriarhul României

Note:

1. Decretul organic pentru înființarea unei autorități centrale pentru afacerile religiei române, București, 1865, Constantin Drăgușin, Legile bisericești ale lui Cuza Vodă și lupta pentru canonicitate, în „Studii Teologice”, IX (1957), nr. 1-2, p. 86-103.

2. Pr. Ion Vicovan, Alexandru Ioan Cuza și reformele bisericești, în Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol II, Editura Trinitas, Iași, 2002, p. 164.

Comentarii Facebook


Știri recente