În cadrul întrunirii prezidată de Patriarhul Daniel, Profesorul Daniel Fonoage din Arhiepiscopia Alba Iuliei a rostit o alocuțiune privitoare la rolul Bisericii Ortodoxe în societatea românească actuală.
Domnia sa a subliniat că trăim vremuri tulburi, deoarece în globalizare (cel mai întins proces de transformare social-istorică din istoria omenirii) totul se rezumă în ultimă instanță la resurse și capital.
Daniel Fonoage abordează și rolul Bisericii Ortodoxe Române care va trebui să-și întărească misiunea în lume, să promoveze și mai puternic pacea și dialogul între oameni.
În continuare, el evidențiază implicarea Bisericii noastre în societate. Numeroasele centre și așezăminte sociale, deși puțin mediatizate, stau mărturie în acest sens.
Pentru a oferi o educație sănătoasă copiilor, le putem oferi exemplele puternice ale înaintașilor, explică membrul ANB. Ei și-au asumat valori și principii morale, pe primul loc fiind credința în Dumnezeu.
Discursul profesorului se încheie prin îndemnul de a cerceta părerea Sfântului Sinod în probleme ce țin de buna administrare a țării. Biserica nu trebuie și nu poate fi ignorată în nici un fel, a conchis Daniel Fonoage.
Redăm mai jos mesajul integral al Profesorului Daniel Fonoage transmis la ANB 2017:
Întrunirea Adunării Naționale Bisericești reprezintă, de fiecare dată, o mare sărbătoare. Mai ales astăzi când cei aleși la nivel de Patriarhie să rânduiască activitățile Bisericii noastre sunt invitați în plenul acestui for suprem să prezinte modul în care au reușit să împlinească misiunea primită.
Eu spun că aici este un examen, și cum un examen cu rezultate foarte bune încântă pe oricine, și noi astăzi ne bucurăm cu toții că am reușit prin muncă serioasă și prin credință puternică realizări deosebite în folosul credincioșilor și al țării, spre slava lui Dumnezeu și a Sfintei sale Biserici. În cuvântul meu de astăzi doresc să pun pe tapetul discuțiilor câteva aspecte din viața Bisericii noastre și a țării, probleme cu care ne confruntăm zilnic la tot pasul și a căror rezolvare doar împreună o putem găsi, prin dialog și bună înțelegere.
Suntem contemporanii unor vremuri complicate: în globalizare totul se raportează la capital și la accesul la resurse, sărăcia se accentuează, ideologiile radicale devin tot mai vehemente, lupta politică începe să-și iasă din matcă, a apărut migrația ca fugă din calea războiului și a sărăciei și peste toate acestea, fenomene naturale din ce în ce mai severe se produc în diferite părți ale lumii. Acestea sunt doar câteva din problemele grave de care nicio națiune nu este scutită și cu care se poate confrunta în orice moment al existenței sale.
Biserica de azi va trebui să-și întărească misiunea în lume, să promoveze și mai puternic pacea și dialogul între oameni și să-și consolideze poziția de bastion al apărării rolurilor creștine și naționale și să înalțe stindardul iubirii hristice peste întreaga lume.
De-a lungul istoriei noastre, Biserica, prin preoții săi, nu a ezitat să lupte pentru dreptate, libertate și identitate națională, alături de cei ce vibrau și simțeau românește. Acum, ca întotdeauna, avem nevoie de o preoțime puternică, al cărei glas să mângâie când poporul plânge, dar și să răsune precum dangătul clopotului de la Râmeț ce vibrează pân’ la Putna atunci când țara fierbe, dar și să zguduie ca un tunet atunci când nedreptatea și păcatul pun stăpânire peste țară. Părintele Steinhardt spunea: mă aștept ca Biserica să nu se amestece unde nu-i șade bine a interveni și să păstreze cu sfințenie cele duhovnicești, spre întărirea noastră. Totodată (…) n-aș vrea să fie nici oarbă și nici nepăsătoare la păsurile credincioșilor și la complicațiile existenței.
Lucrarea social-filantropică a Bisericii este una vizibilă. Biserica noastră dovedește prin acțiunile sale că nu este străină de ofurile și nevoile celor mulți. Implicarea ei este vizibilă pentru cei care au ochi de văzut în acest sens. Pe tot cuprinsul țării, preoții noștri administrează centre și așezăminte sociale, case de copii, cantine sociale, case pentru persoane vârstnice și multe altele care din păcate sunt prea puțin mediatizate. Nu aș dori această mediatizare ca pe o laudă, ci ca un răspuns celor care nu contenesc în a acuza Biserica de inacțiune în domeniul social și filantropic. Vreau să spun că am rămas impresionat până la lacrimi când am auzit peste 1.000 de copii aflați în grija Bisericii rostind rugăciunea Tatăl nostru alături de ierarhul lor în Catedrala Reîntregirii și astfel mi-am întărit credința și optimismul că în fața Marelui Judecător putem mărturisi cu convingere: Doamne, misiune îndeplinită!
Prin milostenie ne identificăm ca ucenici ai Domnului și împărtășim iubirea noastră frățească tuturor. Ce sugestiv spunea Părintele Arsenie Boca: Fără milostenie, însăși rugăciunea e fără rod. Cu ce nădejde te vei ruga lui Dumnezeu, când tu nu ascuți rugăciunile oamenilor ce sunt asemenea ție? Cum vei cere împreună cu credincioșii din biserică «Dă Doamne!» când tu însuți nu dai săracilor, deși poți să dai? Cu ce gură vei spune «Auzi-mă Doamne!» când tu însuți nu-l auzi pe cel sărac sau mai adevărat pe Hristos Care strigă spre tine prin sărac?
Cu mai mult curaj să arătăm tuturor minunatele lucrări ale Bisericii și ale slujitorilor săi, în primul rând ca factor de formare spirituală că puterea exemplului este mult mai mare decât puterea cuvintelor. Chiar Mântuitorul ne-a spus: «V-am dat pildă ca și voi să faceți cum am făcut Eu».
Dacă tot am vorbit despre puterea exemplului, nu pot să înțeleg de ce este promovată cu atâta vehemență în mass-media decadența și ticăloșia umană, de parcă moralitatea și frumusețea acestui neam ar lipsi cu desăvârșire. Unde sunt exemplele puternice ale românilor în spiritul cărora să ne creștem copiii? Și Doamne, cât de multe sunt!
Oare câți știu că acum aproape 200 de ani, în Roșia Montană, în inima Apusenilor, a trăit un proprietar de mină, Mihăilă Gritta, care după ce a descoperit în mina lui aproape 2 tone de aur a construit 7 biserici ortodoxe și 7 școli confesionale pentru românii transilvăneni, într-o perioadă în care tăvălugul greco-catolic părea de nestăvilit. Acest român autentic și creștin adevărat nu și-a construit palat, deși putea s-o facă, ci s-a îngrijit de neamul său și de sufletul său pe care îl închinase Domnului. Iată unul din miile de exemple monumentale care arată frumusețea și măreția neamului românesc.
Să dăm dovadă că suntem urmașii voievozilor, a lui Horea și Avram Iancu, a lui Eminescu și Eliade și urmașii celor nenumărați care au ales mai bine jertfa supremă decât compromisul existențial într-o lume fără valori naționale și principii morale și mai ales fără Dumnezeu.
Să punem cu toții umerii și să clădim o țară dreaptă, în care oamenii să trăiască fericiți și mândri că sunt români și creștini adevărați.
Vreau să închei cu un îndemn pe care l-am lansat și la întâlnirea precedentă celor aflați la cârma cetății de a nu neglija glasul Bisericii și de a cere părerea Sfântului Sinod în problemele mari ale țării, pentru binele neamului nostru. Biserica nu trebuie și nu poate fi ignorată în nici un fel, pentru că, așa cum spunea marele Petre Țuțea, în Biserică ești comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul și asemănarea Lui. Dacă Biserica va dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea și omul. Să ne rugăm Lui Dumnezeu cu stăruință pentru pace în lume și liniște în țară și Domnul să binecuvinteze poporul român și Biserica sa dreptmăritoare! Doamne ajută!
Foto: Arhivă
