An omagial 2017 | Manifestare culturală la Seminarul Teologic din Caransebeș

La Seminarul Episcop Ioan Popasu din Caransebeș s-a desfăşurat joi, 23 februarie 2017, o manifestare culturală, după cum ne-au transmis Diac. Pavel Canea şi Darius Herea.

Evenimentul a avut loc în contextul Anului comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. Episcopul martir Veniamin Nistor şi alţi apărători ai Ortodoxiei din Banat în perioada comunistă.

În Paraclisul episcopal Sfinții Împărați Constantin și Elena din incinta Seminarului s-au adunat părinții profesori, împreună cu elevii, pentru a viziona un film despre regimul comunist.

Mai departe, părinții profesori le-au vorbit elevilor despre istoricul Seminarului Teologic caransebeșean și organizarea învățământului în perioada dinainte de 1989.

Filmul din categoria dramaticului s-a intitulat Binecuvântată fii, închisoare!, un film artistic românesc, realizat de regizorul Nicolae Mărgineanu, în anul 2002, ce prezintă o poveste reală, plină de durere și de credință.

Învăţământul teologic din Caransebeş a rămas o constantă bine definită a Banatului Montan, chiar şi atunci când activitatea Episcopiei din Caransebeş a fost suspendată de regimul comunist.

Comentarii Facebook


Știri recente