Aducem în atenţie un alt caz al unui preot care a suferit în închisorile din perioada comunistă. Articolul este publicat în Ediţia de vineri, 24 martie 2017, a Ziarului Lumina şi semnat de Adrian Nicolae Petcu.
S-a născut la 19 noiembrie 1910, în familia învăţătorului Constantin Popescu din localitatea prahoveană Aluniş. După absolvirea Seminarului Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi (1930), tânărul Gheorghe Popescu a primit darul preoţiei pe seama parohiei din satul natal. În dosarul penal pe care l-am consultat nu se regăsesc date biografice cu privire la activitatea pastoral-misionară sau politică de până la instaurarea regimului comunist. Excepţie face o menţiune legată de o trimitere în judecată a părintelui Popescu în anul 1941, pentru „participare la rebeliune”, în urma căreia a fost achitat. În august 1952, ca urmare a Ordinului de Cabinet al Ministrului Afacerilor Interne nr. 490, părintele Popescu era vizat pentru arestare. Însă dispariţia sa de la domiciliu nu a făcut posibilă încarcerarea sa în beciurile Securităţii. Abia un an mai târziu, părintele a revenit acasă. El era vizat de Securitate, în urma unui denunţ din 1947, tot aşa cum se întâmplase şi în ianuarie 1941, conform căruia ar fi deţinut arme de care ar fi uzat pentru ameninţarea unor cetăţeni.
O percheziţie din 1947 efectuată de organele de jandarmerie la domiciliu şi la biserica parohială nu confirmase acest denunţ. În realitate, preotul Popescu deţinuse două arme de vânătoare şi două pistolete. Armele de vânătoare erau autorizate, el folosindu-le pentru a se apăra de animalele sălbatice, iar pistoletele le-ar fi predat în 1941 la Regimentul 7 Prahova. După revenirea la domiciliu, în 1953, Securitatea l-a încadrat într-o acţiune informativă. În documentele Securităţii se consemna că părintele Popescu face afirmaţii împotriva regimului de democraţie populară: că „lumea nu mai poate suferi tirania comunistă” şi că „în curând oamenii se vor răscula aşa cum s-a întamplat la Poznan”. Evident că o aşa afirmaţie dădea de înţeles celor din Securitate că părintele Popescu ascultă posturile de radio occidentale, că este la curent cu revoltele anticomuniste din lagărul socialist şi colportează astfel de informaţii. De altfel, el se întâlnea deseori cu alţi preoţi, considerați de Securitate „persoane suspecte”, cu care comenta evenimentele internaţionale. Din acest motiv, pe un referat din februarie 1959, privind acţiunea informativă dusă împotriva preotului Popescu, şeful Biroului Culte din Direcţia Regională de Securitate Ploieşti cerea material probator şi punea următoarea rezoluţie: „Să fie urmărit intens, pentru a stabili manifestările şi atitudinile lui faţă de ultimele hotărâri în ce priveşte agricultura. Termen: 25 aprilie”.
La 8 mai 1959, părintele Popescu a fost arestat şi trimis în ancheta Securităţii din Ploieşti. În anchetă s-a reluat întreaga biografie a părintelui, punându-se accent pe aşa-zisa implicare în politica legionară şi deţinerea de arme. Prin Sentinţa nr. 1098 din 25 noiembrie 1959 a Tribunalului Militar Bucureşti, părintele Popescu a fost condamnat la 8 ani închisoare corecţională, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut penitenciarele de la Mărgineni (octombrie 1959), Ploieşti (1959), Jilava (decembrie 1959, în tranzit) şi Aiud (martie 1960), apoi lagărul de muncă de la Ostrov (octombrie 1963). La 30 iulie 1964 a fost eliberat de la Ostrov.
