Alba Iulia | Conferință dedicată prevenirii abandonului școlar

Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a participat joi, 27 aprilie 2017, la Conferinţa cu tema Centre de prevenire a abandonului şcolar – Model de bună practică în prevenirea abandonului din sistemul educaţional românesc.

Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia și s-a concretizat printr-o prezentare a modelului Centrelor de prevenire a abandonului şcolar, notează site-ul oficial al Eparhiei..

În cuvântul rostit, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat importanța lucrării sociale a persoanelor care își aduc contruibuția la ajutorarea celor aflați în dificultate.

Când am fost botezaţi, cele două mâini ale noastre au fost unse cu Sfântul Mir. Preotul a făcut semnul crucii peste ele şi, astfel, cele două mâini ale noastre au fost dedicate slujirii lui Hristos. O astfel de lucrare filantropică exercită slujitorii aşezămintelor noastre sociale de prevenire a abandonului școlar. Ei sunt mâinile întinse ale lui Hristos din care se revarsă binefaceri peste sute de persoane aflate în dificultăţi, a spus Înaltpreasfinția Sa.


Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia este o organizaţie non-guvernamentală a Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia, având 19 filiale în judeţele Alba şi Mureş şi peste 16 ani de experienţă în asistenţă socială.

Reţeaua de prevenire a abandonului şcolar din judeţul Alba înseamnă în prezent 24 centre dintre care 12 Centre educaţionale de zi ce funcţionează în sedii proprii şi 12 Centre de prevenire a abandonului şcolar ce funcţionează în cadrul unor şcoli generale.

În aceste centre, peste 600 de copii sunt sprijiniţi să nu abandoneze şcoala şi să îşi continue studiile, prevenindu-se în acelaşi timp şi abandonul familial. De asemenea, aceștia beneficiază de o masă caldă la prânz.

Comentarii Facebook


Știri recente