Al VIII-lea Congres Naţional „Hristos împărtăşit copiilor”

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în perioada 21 – 23 septembrie 2015, Biroul de catehizare a tineretului din cadrul Sectorului Teologic-Educaţional al Patriarhiei Române organizează al VIII-lea Congres Naţional Hristos împărtăşit copiilor, la Mănăstirea Sfânta Cruce – Caraiman, din Buşteni.

Deschiderea lucrărilor

Marţi, 22 septembrie 2015, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal, va deschide lucrările celui de-al optulea Congres Național Hristos împărtășit copiilor. În continuare, Dana Buzducea, director național World Vision România, va prezenta un succint istoric al relației Organizației World Vision România cu Bisericii Ortodoxe Române.

În cadrul lucrărilor vor fi susţinute mai multe comunicări privind teme precum: Școala şi Biserica – responsabilitate comună în educația tinerilor; Legătura educației religioase din școală cu educația catehetică din Biserică; Educația religioasă în viziunea Sfinților Părinți.

De asemenea, după prezentarea rapoartelor de activitate ale eparhiilor, vor fi organizate mai multe dezbateri având următoarele teme: Modele de bună practică – ora de religie; Sinteza rapoartelor de activitate prezentate – corelare cu ora de religie; Programul Hristos împărtășit copiilor; proiectul Calea mântuirii (The Way).

Strategie privind colaborarea între Școală și Biserică

Miercuri, 23 septembrie 2015, pe ordinea de zi a congresului se află planificarea unei strategii pe termen scurt, mediu și lung pentru colaborarea între Școală și Biserică.

La eveniment sunt invitaţi inspectorii responsabili cu organizarea catehezei parohiale din ţară, reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, precum şi alte persoane implicate direct în dezvoltarea acestui proiect. Totodată, la acest congres sunt invitaţi şi inspectorii pentru disciplina Religie din cadrul inspectoratelor şcolare judeţene.

Foto: Arhivă

Comentarii Facebook


Știri recente