Al IV lea an de pelerinaj la Crucea de pe muntele Mic

La praznicul Înălțării Sfintei Cruci, 14 septembrie 2009, un sobor de arhierei alcătuit din Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria și Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, au săvârșit Sfânta Liturghie la poalele Crucii-monument de pe Muntele Mic, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Caransebeșului.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită într-un foișor special amenajat, unde alături de ierarhi au slujit peste 75 de preoți din Episcopia Caransebeșului, Arhiepiscopia Timișoarei, Episcopia Severinului și Strehaiei și din Arhiepiscopia Craiovei. Înaltpreasfințitul Irineu Mitropolitul Olteniei a ținut un cuvânt de învățătură, explicând importanța cinstirii Sfintei Cruci în viața credincioșilor.

Bucuria praznicului a fost desăvârșită de prezența moaștelor Sf Ierarh Nifon Patriarhul Constantinopolului, aduse spre închinare de la Craiova care au fost în pelerinaj, zilele acestea în Episcopia Caransebeșului. Totodată se împlinesc 5 ani de zile de la montarea și sfințirea Crucii-Monument, prilej cu care s-a săvârșit și o slujbă de mulțumire.

La final, Preasfințitul Lucian a mulțumit tuturor celor ce au participat la pelerinaj, rugând pe Dumezeu să dăruiască cele de folos spre mântuire și le răsplătească jertfa depusă.

Comentarii Facebook


Știri recente