Ajutor pentru șase copii din Odaia Manolache. IPS Casian s-a implicat în mod direct

Impresionat de situaţia deosebită a şase copii din localitatea gălățeană Odaia Manolache, IPS Casian a hotărât ca sprijinul acordat de Eparhie să continue sub forma ajutorării prin achiziţionarea de articole vestimentare noi.

În Duminica a V-a din Postul Mare ierarhul i-a vizitat acasă şi le-a oferit daruri, constând în cărţi de rugăciune, iconiţe, bunuri igienico-sanitare şi dulciuri, ne-a transmis Pr. Gabriel Molocea, Consilier misionar și mass-media.

În acest context, cei şase copii, însoţiţi de părinţi şi de preotul paroh, în prezenţa a doi delegaţi eparhialei, au fost aduşi în 6 aprilie la Galaţi, unde în cadrul unui complex comercial le-au fost achiziţionate cele necesare, bucurându-se de înnoirea cuvenită pentru Sărbătoarea Învierii Domnului.

La final, părinţii şi copii au mulţumit Înaltpreasfinţiei Sale pentru implicarea şi sprijinul acordat.

Arhiepiscopia Dunării de Jos, în această perioadă, se implică în continuare pentru ajutorarea acestei familii, într-o primă etapă prin efectuarea lucrărilor de igienizarea a casei unde locuiesc, urmând ca în cea de-a doua etapă, după Sfintele Paşti, cu implicarea directă a preotului paroh, să fie realizate lucrări mai ample de îmbunătăţire a condiţiilor de trai prin reabilitarea casei şi realizarea unei băi.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns


Știri recente