Adunare eparhială la Bacău. Ședința a fost prezidată de IPS Ioachim

Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului s-a întrunit sâmbătă, 28 ianuarie 2017, în Parohia Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir – Narcisa din Bacău. Întâlnirea a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

În prima parte a zilei, ierarhul a participat la Sfânta Liturghie oficiată de membrii Adunării eparhiale și la slujba de Te-Deum, informează site-ul oficial al eparhiei.

Apoi, în sala de conferințe a Așezământului social-filantropic Mitrovița Părintele Arhimandrit Pimen Costea, vicar administrativ al eparhiei, a prezentat raportul general al activităților Centrului eparhial din anul 2016. În continuare au fost prezentate rapoartele comisiilor: administrativă, economică, culturală, social-filantropică, patrimoniu și construcții. Fiecare comisie a înaintat propunerile pe sectoare de activitate pentru Anul omagial al iconarilor și pictorilor bisericești și Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română.

În cadrul întâlnirii, s-a vizionat un material video despre activitățile social-filantropice desfășurate în cadrul Fundației Episcop Melchisedec și a unităților de cult din Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

La final, Înaltpreasfinția Sa a mulțumit membrilor Adunării eparhiale pentru sprijinul acordat, i-a încredințat de părinteasca sa dragoste și i-a îndemnat să rămână mereu alături de Biserică.

Comentarii Facebook


Știri recente