„Acum adunăm în suflet mănunchi de virtuţi“

Înaintăm spre marele praznic al Învierii Domnului în metanii de pocăinţă, rugăciuni neîncetate şi postiri. Preacuviosul părinte arhim. Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, ne-a vorbit despre cum trebuie să fie aceste ultime zile din post, cum să ne înmulţim roadele câştigate, cum trebuie să fie rugăciunea noastră şi cum putem deveni mâinile lui Hristos în lucrarea faptelor bune.

Preacuvioase părinte, urcuşul duhovnicesc către Înviere se apropie de final. Fiecare în parte s-a nevoit, mai mult sau mai puţin, însă acum, în aceste ultime zile de post, cum să fie postul nostru?

Arhim. Clement Haralam: La începutul Postului Mare, de fiecare dată, Biserica ne cheamă, prin cântări şi lecturi sfinte, să intrăm pe calea cea strâmtă, dar atât de frumoasă din punct de vedere duhovnicesc şi înaltă ca trăire, pentru că adună în sufletul nevoitorului mănunchi de virtuţi spre mântuire. Post nu înseamnă simpla înlocuire a alimentelor, ci abţinerea de la mâncare şi băutură cu intenţia de a înfrâna firea umană, de a crea senzaţia de foame şi de a-l înţelege mai bine pe cel din preajma noastră aflat în suferinţă. Abţinerea este un semn al libertăţii şi al biruinţei voinţei, al dorinţei de a nu fi niciodată sătul, ci flămând şi însetat. Postul mai înseamnă consacrarea trupului, aducerea firii ca jertfă, a fi dispus să împarţi cu semenul tău prisosul, ca să fie astfel dreptate şi egalitate pentru toţi.

Mai multe informaţii în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente