Activități cu copiii în Episcopia Devei și Hunedoarei

Ziua de 2 aprilie a fost declarată în 1997, de către Organizația Națiunilor Unite, Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Cu acest prilej, în contextul programului „Școala altfel”, derulat în unitățile de învățământ, 32 de copii de la grădinița și școala primară din Mărtinești și Dâncu Mare, Protopopiatul Orăștie, au fost implicați în câteva din activitățile pe care Biserica le desfășoară în Centrul social-cultural „Preot Ioan Sabău” din Orăștie, județul Hunedoara, informează „Ziarul Lumina”.

Cu ajutorul voluntarilor Sorin și Ramona Szucsik, copiii au învățat cum să vorbească într-o emisiune radiofonică, apoi, voluntara Adriana Bârcean, profesoară de engleză la școlile amintite, i-a implicat pe copii în jocuri nonformale, între care teatrul de umbre, cu piesa „Rățușca cea urâtă”. Copiii au fost însoțiți de învățătorii Diana Dăteșan din Mărtinești și Vasilie Muntean din Dâncu Mare, alături de prof. institutor Simona Poenar, directoarea Grădiniței Mărtinești. Conducerea Protopopiatului Orăștie a mulțumit celor prezenți pentru dragostea arătată față de Biserică și semeni și le-a dăruit câte o cruciuliță, iar grădiniței și școlii câte o icoană de perete. Copiii au rostit rugăciunea Tatăl nostru, în catedrala din centrul Orăștiei, mulțumind astfel Domnului pentru toate bucuriile lor.

În cadrul programului „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, elevii clasei pregătitoare și cei din clasele I-IV ai Școlii Gimnaziale Sarmizegetusa au vizitat, miercuri, 3 aprilie, Biserica „Duminica Mironosițelor” din localitate. Însoțiți de prof. Argentina Loredana Tonca, de înv. Romulus Delinesc și de profesorul de religie pr. Iuliu Tonca, copiii au participat la Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite, care se săvârșește, după rânduială, în decursul zilelor din săptămânile Postului Mare.

Parohul Raul Cristian Șipoș le-a vorbit copiilor, la finalul slujbei, despre importanța Sfintei Împărtășanii, iar după aceea copiii au luat binecuvântare și au fost unși cu untdelemn sfințit.

În Parohia Clopotiva, Protopopiatul Hațeg, parohul Nicolae Ștefoni a participat, la școala gimnazială din localitate, la o oră deschisă, parte a programului didactic „Să știi mai multe, să fii mai bun! Tradiții pascale”. Preotul le-a vorbit elevilor despre semnificația măritului praznic al Învierii Domnului și despre tradiția încondeierii ouălor de Paști.

Comentarii Facebook


Știri recente