Activitate social-filantropică la parohia Sf. Ștefan cel Mare din Galați

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în data 28 mai 2013, la biserica cu hramul „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Galați, a avut loc o acțiune pastoral-misionară și social-filantropică dedicată persoanelor cu deficiențe locomotorii, după cum ne-a precizat Diac. Constantin Căuș.

Aceasta s-a constituit într-o prelungire duhovnicească a Duminicii Slăbănogului și s-a concretizat prin rugăciune și comuniune liturgică cu membrii Asociației Persoanelor cu Handicap „Sporting Club” din municipiul Galați, care au deja o tradiție de colaborare atât cu Centrul Eparhial cât și cu Parohia „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Galați, pe teritoriul canonic al căreia se află.

Programul a debutat cu oficierea Tainei Sf. Maslu, după care au fost rostite rugăciuni pentru felurite boli și neputințe trupești de către pc. pr. Ionel Rotaru – consilier social și delegat eparhial, pc. pr. paroh Cezar Pintilie și diac. Constantin Căuș – asistent social în cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

La final, prin contribuția comună a Centrului eparhial și a parohiei „Sfântul Ștefan cel Mare” au fost oferite celor 30 de participanți daruri constând în alimente de primă necesitate și obiecte de colportaj bisericesc în valoare de 640 lei.

Asociația Persoanelor cu Handicap „Sporting Club” Galați este o organizație neguvernamentală, apolitică și umanitară, înființată în anul 1992, la inițiativa unui grup de persoane cu handicap fizic hotărât să apere drepturile persoanelor cu dizabilități prevăzute în legislația română și europeană, precum și în alte documente programatice.

Asociația numără astăzi peste 300 de membri.

Comentarii Facebook


Știri recente