Acțiuni filantropice în Transilvania

Mai multe acțiuni filantropice au loc în aceste zile, când persoanele încercate au nevoie cel mai mult de sprijinul aproapelui. Pachete cu alimente și alte daruri au fost oferite persoanelor nevoiașe din Parohia Poplaca, Protopopiatul Sibiu, din Alba Iulia și din județul Cluj, informează „Ziarul Lumina”.

În Parohia Poplaca, din Protopopiatul Sibiu, pe 18 decembrie, a avut loc o acțiune socială organizată de parohul Tănase Tăvală, care a dorit să aducă un licăr de lumină în casele persoanelor în vârstă și care nu beneficiază de o situație materială îndestulătoare. După un scurt serviciu religios, prin care a fost adusă mulțumire lui Dumnezeu pentru toate cele revărsate asupra credincioșilor Parohiei Poplaca în cursul anului 2013, părintele Tăvală a mulțumit reprezentanților Protopopiatului Sibiu, pr. Claudiu Curiban și Gabrielei Răduleț, asistent social, pentru sprijinirea acestei acțiuni. „Ținând cont de problemele generate de criza economică și de faptul că la Poplaca sunt credincioși cu pensii mici provenite de pe urma muncii la fostul CAP, sprijinirea acestora este necesară. Ca în fiecare an, și acum s-au oferit, cu ajutorul unei fiice a satului, Lidia Lohănel, aproximativ 100 de pachete de Crăciun”, a precizat pr. Tănase Tăvală. În aceeași zi, parohul, împreună cu reprezentanții Protopopiatului Sibiu, au vizitat și persoanele aflate în dificultate și care nu s-au putut deplasa la biserică pentru a le duce pachetele cu alimente la fiecare acasă.

Alimente pentru vârstnici din Alba Iulia

O parte dintre beneficiarii Serviciului socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice Alba Iulia, din cadrul Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, au fost vizitați, pe 18 decembrie, de un grup de colindători de la Ighiel însoțiți de pr. Nicolae Dan. Vârstnicii au primit din partea oaspeților pachete cu alimente cu ocazia sărbătorilor de Crăciun. Pe 19 decembrie, au primit și ceilalți beneficiari vizita colindătorilor și cadouri, în total fiind oferite pachete cu alimente pentru 40 de vârstnici, conform celor precizate de biroul de presă al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.

Cadouri și colinde, pentru oamenii străzii

Oamenii străzii ocrotiți în cadrul Centrului Social de Urgență din Gara CFR Alba Iulia, așezământ social aflat sub patronajul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei, au fost colindați de studenții Facultății de Teologie Ortodoxă din oraș și au primit cadouri oferite prin generozitatea pr. Ilie Morar și a familiei acestuia.

„Este o mică bucurie de care au parte de sărbători acești oameni greu încercați de viață. Pe această cale aș dori să mulțumesc tuturor oamenilor de bine, sponsori și donatori care în acest an au fost alături de noi și ne-au ajutat să le oferim oamenilor străzii din Alba Iulia un adăpost, hrană și șansa de a-și schimba viața”, a spus Costinel Șoaită, coordonatorul Centrul Social de Urgență Alba.

În prezent, Centrul este ocupat la capacitate maximă și au fost suplimentate 4 locuri din cauza temperaturilor scăzute înregistrate în această perioadă.

300 de familii sprijinite de Christiana – Cluj

Asociația filantropică social-creștină patronată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, a organizat în luna decembrie o campanie de sprijinire a familiilor defavorizate din punct de vedere social, prin oferirea de pachete de alimente cu ocazia sărbătorii Nașterii Domnului, prin proiectul „Solidaritate Creștină”. Pachetele au fost distribuite pe 18 și 19 decembrie, fiind ajutate, astfel, 300 de familii nevoiașe care au asigurată acum hrana de Crăciun. Valoarea unui pachet este de 35 de lei, iar valoarea totală a pachetelor este de aproximativ 10.500 lei, conform unui comunicat de presă transmis de părintele Claudiu Precup, coordonator al Asociației Filantropice Christiana – Filiala Cluj.

Comentarii Facebook


Știri recente