Acţiune social filantropică la Târgovişte

Luni, 22 decembrie 2014, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte MitropolitNifon,Arhiepiscopul Târgoviştei, continuând seria de acțiuni filantropice desfășurate cu prilejul sărbătorii Nașterii Domnuluimembri ai Cercului științific „Dăruind vei dobândi”, din cadrul Facultății de Teologie și Științele Educației a UniversitățiiValahiadin Târgoviște, coordonați de dl. asistent univ. dr. Alexandru Miu, alături de studenți de la alte facultăți, au susținut un program de colinde tradiționale și au făcut daruri copiilor de la Complexul de Servicii Sociale „Floare de Colț”din Târgoviște.

Alături de alte asemenea acțiuni ale Eparhiei Târgoviştei, această activitate social-filantropică are în vedere împărtășirea bucuriei comuniunii, prin intermediul colindelor, celor aflați în diferite centre sociale din Arhiepiscopia Târgoviștei, după cum aflăm de la Biroul de Presă al Arhiepiscopiei.

Comentarii Facebook


Știri recente